duminică, 7 aprilie 2019

Noțiuni elementare




Lansare de carte 


Irina-Roxana Georgescu 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București 


8 aprilie 2019




    Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită luni, 8 aprilie, de la ora 19:00, la lansarea volumului de poezie Noțiuni elementare de Irina-Roxana Georgescu, apărut la Editura Cartea Românească, nominalizat la Gala Tinerilor Scriitori (ediţia 2019) şi la secţiunea Debut, în cadrul Galei Observator cultural.
Invitat, alături de autoare: Ion Bogdan Lefter.
Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Irina-Roxana Georgescu (n. 1986)

    A absolvit Facultatea de Litere (specializarea română – franceză) a Universității București în 2008, masteratul de teorie literară şi literatură comparată (2010). Doctor în filologie (2016) al aceleiași Universități, cu o teză despre influența criticii occidentale asupra criticii literare postbelice româneşti (1960-1980). În perioada 2010-2014, a condus seminare de teoria literaturii, comparatism şi idei literare, dar şi cursuri practice de tehnica lecturii la Universitatea din Bucureşti. A fost redactor de limba franceză la revista de studii literare şi culturale Euresis – Cahiers roumains d’études littéraires et culturelles (2009-2013). Începând din octombrie 2018, este asistent asociat la Literele bucureştene.
   Este prezentă în diverse volume colective publicate în ţară (Literatura şi politică, coord. Mircea Anghelescu, Universitatea din Bucureşti, 2010; Afinități Imagine – Text II coord. Elena Ionescu, Ruxandra Iordache, Universitatea din Bucureşti, 2011; Cartografii literare : regional, național, european, global (coord. Adriana Babeți, Dumitru Tucan, Gabriela Glăvan, Radu Pavel Gheo, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2016) şi în străinătate (Qu’en est-il de la littérature «beur» au féminin ?, coord. Najib Redouane, Yvette Bénayoun-Szmidt, Paris, L’Harmattan, 2012 ; Les Franco-Maghrébines. Autres voix / Écritures autres, L’Harmattan, 2014 ; Mahi Binebine, L’Harmattan, 2016 ; Fouad Laroui, L’Harmattan, 2018) etc.
Face parte din proiectul de educație media a Centrului pentru Jurnalism Independent.
    A debutat în limba franceză cu volumul de poezii Intervalle ouvert, apărut la editura L’Harmattan (Paris, 2017) şi în limba română cu volumul Noţiuni elementare (Editura Cartea Românească, 2018).
    Publică poezie şi studii literare în diverse reviste de cultură din ţară (Apostrof, Convorbiri literare, Familia, Tribuna, Ramuri, Observator cultural, Steaua etc.) şi din străinătate (Interlignes – Franţa, Diario de Avisos, dragaria.es – Spania).
    Participarea la eveniment este gratuită și se face pe baza unei rezervări prealabile pe Eventbook.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu