Colecții și Colecționari
Familia Pipaș
Muzeul Maramureșan, Sighetu Marmației
8 martie 2019
Vineri, 8 martie 2019, Muzeul Maramureșan, Secția Etnografie
vă invită să luați parte la o expoziție inedită dedicată sensibilității,
feminității și rafinamentului.
O expoziție formată din peste 100 de piese de dantelă și
broderie din colecția privată a familiei Pipaș care are o vechime mai mare de
70 de ani, iar astăzi numără mii de obiecte, unele dintre acestea având o
valoare deosebită.
Deschiderea expoziției va avea loc la Secția de Etnografie a
Muzeului Maramureșan, strada Bogdan Vodă nr. 1, ora 13.
D-na profesor Ileana Pipaș este continuatoarea și
protectoarea acestei valoroase colecții. O parte a colecției o reprezintă
dantela și broderia, în prezent colecţia numară peste 2000 de exponate: rochii
de dantelă de Bruxelles, umbrele de soare, pălării, mănuşi şi dantele de mari
dimensiuni pentru decoraţii interioare. O mare parte a dantelelor a fost
obţinută de la negustorii evrei din Sighet, care aveau relaţii în apusul
Europei, altele provin din penitenciarul din Sighet, unde erau produse de
deţinute.
Vă invităm alături de noi pentru a admira aceste exponate
dar și pentru a afla mai multe despre această colecție.
Va asteptam cu drag!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu