Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
București
21 martie - 21 aprilie 2019
Avem plăcerea de a vă invita miercuri, 20 martie, de la ora
17:30, la vernisajul expoziției Hărți și tratate ale Conferinței de Pace de la Paris (1919 - 1920). Recunoașterea internațională a României Mari, realizată
de Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi în colaborare cu Unitatea Arhive
Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi cu Arhivele
Naţionale.
Expoziţia prezintă publicului cele mai importante tratate demnate de România la finalul Primului Război Mondial, alături de Hătrțile oficiale ale acestor tratate şi de cele folosite în cadrul întâlnirilor de lucru.
Împreună, aceste documente redau complexitatea negocierilor şi argumentelor folosite
de naţiunile implicate.
La începutul anului 1919, puterile Antantei se pregăteau la
Paris să negocieze și să semneze tratate care să redeseneze noua hartă a Europei și a lumii.
Până în 1920 s-au semnat tratate separat, cu fiecare putere
învinsă: Germania (la Versailles), Austria (la Saint-Germain-en-Laye), Bulgaria (la Neuilly-sur-Seine), Ungaria (la Trianon), Imperiul Otoman (la Sèvres).
Acestea au stabilit noi granițe, o nouă ordine mondială,
garantată de marile puteri învingătoare și au clarificat şi alte chestiuni,
precum necesitatea garantării drepturilor minorităților.
***Muzeul Național al Hărților și Cărții VechiRecunoașterea internațională a României Mari – hărți și tratate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu