miercuri, 27 februarie 2019

Când rațiunea pleacă în vacanță. Filozofii în vacanță




Lansare de carte 


Neven Sesardic 


Librăria Humanitas Galați 


1 martie 2019




    Librăria Humanitas Galați vă invită vineri, 1 martie, de la ora 18:00, la lansarea volumului Când rațiunea pleacă în vacanță. Filozofii în vacanță de Neven Sesardić, traducere de S.G. Drăgan, apărut la Editura Humanitas.
Vor vorbi: Doru Căstăian, Alexandra Teodorescu.
    După o tinereţe frământată petrecută la Zagreb, unde, ca asistent de filozofie, a intrat în conflict deschis cu exponenţii marxismului oficial al vremii, Neven Sesardić a colindat câteva universităţi occidentale, ca bursier mai întâi, apoi ca profesor şi profesor asociat. Spirit perspicace şi combativ, el a constatat că şi aici, în cetăţile occidentale ale raţiunii, aceasta din urmă nu e în toate împrejurările regină, mai exact că filozofii înşişi pot fi orbiţi de patimi politice. Şi, la fel ca în tinereţe, Sesardić a ales să nu tacă, trecând în revistă cele mai răsunătoare cazuri de alunecare spre extrema stângă din rândul universitarilor americani de ieri şi de azi. Între numele de prim rang reţinute de analiza filozofului croat se numără Bertrand Russell, Otto Neurath, Rudolf Carnap, Albert Einstein, Kurt Gödel, Ludwig Wittgenstein, Imre Lakatos, Michael Dummett, Hilary Putnam sau Robert Nozick.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu