joi, 13 decembrie 2018

Expansiunea unui domeniu: telecomunicațiile în timp de război



Muzeul Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu 


Iași 


15 decembrie 2018





   Muzeul Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu din cadrul Complexului Național Muzeal Moldova Iași organizează sâmbătă, 15 decembrie 2018, începând cu ora 10:00, în Sala Ștefan Procopiu de la Palatul Culturii, expoziția interactivă și atelierele educaționale Expansiunea unui domeniu: telecomunicațiile în timp de război.
   Derulat în cadrul Programului Centenar al Primăriei Iași, cu sprijinul Radioclub YO8KAE, Clubul Sportiv Municipal Iași și Radioclub Iași (YO8KIS), proiectul interactiv evidențiază momente importante care au marcat evoluția telecomunicațiilor, cu accent pe tipurile de aparate specifice acestui domeniu.
     Prin intermediul atelierelor educaționale, vor fi efectuate demonstrații practice de lucru cu aparate vechi și noi, utilizate de radioamatori pentru transmisia la distanță.
   La eveniment sunt așteptați atât pasionații de telecomunicații, cât și publicul dornic de a intra în contact cu mijloacele de transmisie utilizate în comunicarea la distanță.

Manager,
Dr. Lăcrămioara Stratulat
Şef Birou Relaţii Publice,
Dr. Coralia Costaş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu