miercuri, 24 octombrie 2018

100 de ani de Arta Tranşeelor




Muzeul Județean Olt 


Slatina 


25 octombrie - 20 decembrie 2018




    Avem o nouă expoziție, de această dată cu lucruri ceva mai serioase. 100 de ani de Arta Tranşeelor este o expoziţie-eveniment care se deschide joi, 25 octombrie 2018, ora 13:00, la Muzeul Judeţean Olt, din strada Ana Ipătescu nr. 1 din Slatina, în memoria soldaţilor şi ofiţerilor români care au luptat în cele două războaie mondiale.
    Este al șaptelea muzeu în care poposește această expozițe deosebită după Bârlad, Vaslui, Galați, Brăila, Brașov și Râmnicu Vâlcea.
    Expoziţia cuprinde peste 200 de bunuri culturale realizate de soldaţi, prizonieri de război anonimi sau de invalizi de război, din obuze, proiectile, grenade, cartuşe, în timpul şi după primul război mondial, transformate cu ingeniozitate şi măiestrie în vaze pentru flori, râşniţe de cafea, brichete, spirtiere, veioze, sfeşnice pentru lumânări, căni pentru cafea sau ceai ş.a.
    Tot joi, cu începere de la ora 11:00, va fi deschis şi în faţa Prefecturii Olt un stand expoziţional cu obiecte Trench Art adin colecția noastră, cu prilejul ceremoniilor militare desfăşurate de Centrul Militar Judeţean Olt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu