sâmbătă, 8 septembrie 2018

Exponatul lunii septembrie




Muzeul Județean Teleorman 


Alexandria 


1 - 30 septembrie 2018




    Pentru luna septembrie, Muzeul Judeţean Teleorman prezintă publicului fotografia Primul pavilion din grădina publică, Alexandria 1900.
    Fotografia, aflată în patrimoniul muzeului, are lungimea de 40 cm şi lăţimea de 29 cm. Aceasta imortalizează pavilionul construit după schiţele arhitectului Cristofi Cerchez (1872-1955) şi membrii Societăţii de binefacere Fraţii Nicolae.
    Primarul Alexandriei, Ştefan Mândreanu, măreşte grădina publică şi plăteşte ridicarea unui nou pavilion de o rară frumuseţe. Construcţia era de zid, cu o arhitectură deosebită, pe care istoria l-a păstrat doar în amintire sau în imagini de epocă.
    Considerat primul pavilion, el a fost folosit ca local de cultură şi de agrement, aici având loc numeroase reprezentări teatrale, conferinţe literare, şezători, petreceri cu taraf şi muzică militară. Din fotografie se vede şi faptul că întâlnirile importante din societatea oraşului Alexandria aveau loc aici.
    În fotografie se pot vedea autorităţile oraşului, aşezate central, înconjurate de femei şi copii, iar pe ultimul rând un personaj masculin ce ţine în mâini steagul societăţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu