Biblioteca Academiei Române
București
13 iulie 2018
Cu ocazia Zilei Mărcii Poștale Românești vineri, 13 iulie
2018, începând cu ora 11:00, Academia Română și Romfilatelia organizează
dezbaterea cu tematică filatelică dedicată aniversării a 160 de ani de la
apariția primului timbru românesc, celebrul Cap de bour și a 150 de ani de la
apariția emisiunii de mărci poștale intitulată Carol cu favoriți, urmată de
lansarea emisiunii și a albumului aniversar Ziua Mărcii Poștale Românești,
Premiere filatelice.
Dezbaterea va fi susținută de acad. Ioan-Aurel Pop,
Președinte al Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, Vicepreședinte al
Academiei Române, acad. Ionel Haiduc, fost Președinte al Academiei Române, dr.
Adrian Majuru, Manager al Muzeului Municipiului București, Pavel Șușară, critic
de artă și membru al Comisiei Naționale Filatelice și Cristina Popescu,
Director General Romfilatelia.
Totodată, va fi prezentată expoziția Istoria timbrului
românesc organizată de Romfilatelia în parteneriat cu Muzeul Recordurilor
Românești.
***Romfilatelia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu