Lansare de carte
Ana-Maria Ovadiuc, Elena Răileanu
Muzeul Bucovinei, Suceava
24 mai 2018
În cadrul Festivalului Internațional Româno – German,
Lectora, ediția a VI-a (24 – 26 mai 2018), organizat de Muzeul Bucovinei,
Forumul German Suceava, Ordinul arhitecților filiala Suceava, CCD Suceava, joi,
24 mai 2018, începând cu ora 17:00, la Muzeul de Istorie, Suceava, vă învităm să
participați cu cei mici, cu bunici, mămici și tătici la prezentarea și lansarea
a unor minunate cărți pentru copii, frumos ilustrate, precum și la vernisajul
expoziției de pictură cu ilustrație de carte pentru copii.
Nuf și acadeaua lipicioasă
Mărul și omida.
Nuf și acadeaua lipicioasă, o carte în care se spune
adevărul. Unii copii cred că spiridușii nu există cu adevărat. Așa o fi oare?
Citând pe Ana-Maria Antonesei care a scris postfața putem spune că ”secretul
fericirii stă în a dărui. Simplul gest de a oferi o acadea, schimbă toată
atmosfera. Lumea prinde culoare, toamna pare să nu mai fie atât de gri, Mihai
devine mai silitor, iar Teodora le face colegilor o surpriză dulce ”.
Mărul și omida, în fapt o poezie, o cărticică scurtă, ușoară
precum aripa unui fluture, o simplă lectură la culcare. O omiduță își face cuib
într-un măr, iar în primăvară se întâmplă ceva. Ce? Asta o să aflați din
cărticică.
Într-o atmosferă extrem de plăcută în Sala de Conferințe a
muzeului, autorii Ana-Maria Ovadiuc (Nuf și acadeua lipicioasă) și Elena
Răileanu (Mărul și Omida) vor lectura din noile apariții în anul 2018 la
Editura AMO.
Prezentarea cărților va fi făcută de Ana-Maria Antonesei iar vernisajul expoziției de la etaj va fi realizat de criticul de artă Delia
Ioana Leizeriuc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu