miercuri, 25 aprilie 2018

Viziuni Tectonice




Arta plastică contemporană românească 


Vasile Sarcă


Galeria Galateca, București 


24 aprilie - 5 mai 2018




   "A saptea expoziţie personală a pictorului Vasile Sarcă coincide cu lărgirea vizibilă a problemelor stilistice , compoziţionale şi cromatice, pe care le-a exersat până acum. Viziunea sa plastică pare orientată mai vizibil spre rigoarea arhitecturală a formelor, concomitant cu accentuarea sintaxelor modulare foarte flexibile prin care controlează dinamica vizuală a acestora.
    Şi în plan cromatic sunt sesizabile evoluţiile spre o simplificare a registrelor, paralel cu o distribuţie spaţială a câmpurilor de culoare, potrivit unui ritm lăuntric mai fluid şi, deopotrivă, mai atractiv prin evadarea din rigorismul desenului şi eliberarea fanteziei ludice." 
(Cornelui Antim /Critic de artă)
   Vineri, 27 aprilie, ora 17:00, Galateca găzduieşte vernisajul expoziției de pictură a artistului Vasile Sarcă, Viziuni Tectonice, "o selecţie reprezentativă şi pedant controlată ce ne deconspiră energia morfologiilor plastice conţinute în ritmarea, deopotrivă sensibilă şi virilă, a formelor şi a ritmurilor lăuntrice ce induc în privitor un fel de freamăt/nelinişte telurică menit să declanşeze învăluitoare impresii senzoriale, dar şi un sensibil confort vizual".
   Vasile Sarcă s-a născut la 20 mai 1958 în Brăila/România. A absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti, promoţia 1984. După terminarea studiilor, urmează un stagiu în cercetare, în domeniul matematicilor aplicate, apoi continuă activitatea în diplomaţie. Cu prilejul misiunilor externe efectuate descoperă aptitudini pentru artă. Din gama exprimărilor plastice manifestă o dezvoltare aparte pentru pictura de şevalet.
   Expoziţii personale: Praga (R. Cehă) 2005, Bucureşti 2007; 2011; 2014, Brăila 2008, Veneția 2016.
   Expoziţii de grup: Mraconia 1996, Bușteni 1999, Brăila 2003-2011, Tabor (R. Cehă) 2006, Galați 2008, Bucuresti 2015.
Expoziția rămâne deschisă în perioada 24 aprilie - 5 mai. Intrare liberă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu