sâmbătă, 21 aprilie 2018

Interferențe istorice româno-britanice în Oltenia




Muzeul Olteniei 


Craiova 


24 aprilie 2018





   Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, și în parteneriat cu Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale, vernisează, în prezența Excelenței Sale Domnul Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii în România, în data de 24 aprilie, ora 9:00, expoziția Interferențe istorice româno-britanice în Oltenia, la sediul Secției Istorie-Arheologie din str. Madona Dudu nr. 14.
   Organizarea expoziției Interferențe istorice româno-britanice în Oltenia și vizita Excelenței Sale Domnul Paul Brummell se desfășoară în contextul campaniei de diplomație culturală #BritainInRomania, care se află la cel de-al doilea an de desfășurare și prin care se urmărește promovarea legăturilor bilaterale, de-a lungul istoriei, dintre Marea Britanie și România.
   Vernisajul expoziției include discursul Excelenței Sale Domnul Paul Brummell, urmat de vizitarea expozițiilor Secției Istorie-Arheologie: Oltenia Preistorică, Redescoperă Istoria și Oltenia Rediviva.
   Publicul vizitator va avea ocazia să admire, cu aceast prilej, documente, corespondență, ilustrate, carte veche și fotografii. Figura centrală a expoziției este reprezentată de Nicolae Titulescu, personalitate remarcabilă a Olteniei, fost ministru plenipotențiar și trimis extraordinar al României la Londra, în anul 1921.
   Discursul expozițional își propune să evidențieze legăturile istorice dintre cele două state, și să releve existența unei Agenții Consulare a Marii Britanii în Mica Valahie, cu sediul la Craiova.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu