Mânăstirea Coșoteni
6 octombrie 2017
Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în
subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, în colaborare cu Mănăstirea
Coșoteni, vă invită vineri, 6 octombrie a.c., între orele 11:00-15:00, la Ziua
Porţilor Deschise pe şantierul de cercetare arheologică preventivă din incinta
mănăstirii din satul Coșoteni, com. Vedea, jud. Teleorman.
Cei interesaţi vor putea cunoaşte de la arheologi, la faţa
locului, rezultatele preliminare ale campaniei de cercetări arheologice din
anul 2017.
Biserica cu hramul Sf. Dumitru a fostei mănăstiri
Drăgăneşti este înscrisă ca monument istoric de importanţă naţională în Lista
Monumentelor Istorice 2015.
Biserica este tot ce a rămas din Mănăstirea Drăgăneşti,
ctitorie domnească ridicată de Matei Basarab cu rudele din partea mamei sale
Stanca, marele spătar Diicu şi marele paharnic Drăguşen, în anul 1647.
Proiectul actual are ca scop identificarea şi cercetarea
patrimoniului arheologic pentru suprafaţa de teren ce urmează a fi afectată de
viitoarele construcţii ale Ansamblului stăreţie, chilii şi paraclis din
perimetrul proiectatei mănăstiri Coşoteni. Cercetările arheologice sunt
prevăzute a se desfăşura pe durata a două campanii anuale (2017-2018).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu