Biblioteca Județeană Ioan N. Roman
Constanța
15 septembrie 2017
Vineri, 15 septembrie 2017, începând cu ora 11:00, în sala
Referințe Generale, aflată la parterul instituției, se va organiza un eveniment
cu prezentări interactive axate pe tematica propusă în acest an de Consiliul
Europei, Patrimoniu cultural – Natura – Armonii. La activitate vor participa
elevi ai Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa, însoţiţi de
cadre didactice.
În prim planul prezentărilor se vor afla monumente istorice,
situri şi zone protejate, mai puţin cunoscute sau neaccesibile publicului larg,
Bisericile de cret[ de la Basarabi-Murfatlar și Vila Șuțu: simboluri, legende,
credințe și istorie în actualitate. Obiectivul major al evenimentului este
sensibilizarea, în primul rând a tinerilor, privind cunoașterea, respectarea și
implicarea în protejarea patrimoniului cultural și natural al județului
Constanța.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu