De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Anca Neculce - Maximilian
Spectacolul de la Constanța s-a terminat. Giaccinta din Vilegiatura
de Goldoni a redevenit prozaic de lucidă.
- Mai am timp să mănînc?
S-ar părea că a venit prea devreme la gară. Vă asigur că doarme.
Douăzeci de minute înseamnă, uneori, foarte mult.
Meîncredere în ceasurile gărilor? S-ar putea. E și un gest reflex.
Originală cu orice preț? Nu! Peste cîteva minute pleacă trenul de Tg. Mureș...
Trebuie să-l prindă.
Ce-i drept nu-i prea confortabil. Noroc că-i cald în vagon.
Un nou rol? Nu! E în așteptarea trenului de Ploiești, unde repetă în
O familie îndoliată de Branislav Nușici.
În sfîrșit! Nu mai aleargă! E duminică, e liberă, e din nou acasă, și, admirația
pentru Eminescu îi atrage pașii spre acest loc liniștit. Și...marea e atît de aproape.
Obișnuită cu distanțele, un drum pînă la Mamaia e o simplă plimbare.
"Călăuzind singurătăți/De miscătoare valuri"
Articol publicat în Revista Teatrul, nr. 1, ianuarie 1970.
***Mai multe despre acest artist puteți afla și de aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu