Muzeul Național al Literaturii Române
București
12 august 2017
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă. începând cu ora 19:30, spectacolul de muzică şi
poezie Poeţi-Actori, Actori-Poeţi, un remember liric dedicat poeţilor-actori
și actorilor poeţi Theodor Danetti şi Emil Botta.
Acum un an şi jumatate, marele actor poet Theodor Danetti,
un om dedicat, discret, de o rigurozitate şi implicare care i-au adus succesul,
s-a stins din viaţă. În memoria maestrului artei dramatice rămân roluri
impresionante şi două cărţi de poezie Toamna histrionului (Editura Litera,
1989) şi Răspântii (apărută postum la Editura Scrib, în anul 2016)
Poezia Martor din secţiunea Histrionul dovedeşte
ataşamentul său faţă de scris:
"Martor mi-e hârtia de un alb / statut, / coala pe care s-au
aşternut zilele şi poemele. / Cu sufletul prismatic am vrut să descompun lumina
/ în cele şapte / stihii ale sale. / Legiuit să restitui miezul tare / al
lucrurilor, / n-am ostenit să caut / schemele, diafanele-pierdute de mult / de
care am fiost îndrăgostit / încă înainte de naştere, / cum sunt de hârtia /
Ce-mi stă în faţă/ alb, antic/ pergament din Alexandria.”
Figura, vocea şi poezia lui Theodor Danetti vor rămâne cu
noi şi dincolo de Mâine, "în acel mâine fără sfârşit / va străluci transparenţa
pe care / am purtat-o că pe o coadă de cometa, / prin târguri” (În vasta
linişte din secţiunea Statornicie).
Artist emerit, născut pentru a scruta ce e dincolo de
graniţa existenţei omeneşti şi de frontiera vieţii "reale”, mistuit de un dor
fără saţiu, care este chiar titlul unui dintre volumele cu care avea să-şi facă
loc în istorie poeziei, Emil Botta a traversat viaţa ca slujitor al
închipuirii, în poezie şi teatru, din ce în ce mai aproape de cer şi mai
departe de pământ, având această profesiunea de credinţă:
Spectacolul de muzică şi poezie Poeţi-Actori, Actori-Poeţi va fi realizat cu participarea actorilor Maia Morgenstern, Mirela Nicolau,
Mircea Dragoman și Mircea Drîmbăreanu, acompaniați la violoncel de Sergiu
Marin.
Coordonator artistic: Alinta Ciucă
Fotografie: ARGO Art
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului
București,
prin intermediul Muzeului Național al Literaturii Române.
Partener: Teatrul Evreiesc de Stat
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!
Detalii şi informaţii suplimentare la numărul de telefon
0721.313.736.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu