sâmbătă, 19 august 2017

Pe simezele orădene - Păsări




Arta plastică contemporană 


Javor Rasajski 


Muzeul Țării Crișurilor, Oradea 


4 august - 17 septembrie 2017



    Javor Rašajski s-a născut în 1946, la Vršac, Serbia. În 1975 a absolvit Academia de Arte din Belgrad, clasa profesor Z. Lukovic (desen), iar între anii 2008-2012 a fost directorul Muzeului oraşului Vršac. Are la activ numeroase expoziţii personale şi colective, organizate în Serbia (Vršac, Belgrad, Novi Sad, Niš, Carloviţ, Sombor etc.), Croaţia (Zagreb, Ilok), Austria (Viena), precum şi în România (Timişoara). Activitatea sa artistică a fost premiată de trei ori, în 2002 şi 2004 cu premiul I la Tîrgul Internaţional de Carte de la Belgrad, iar în 2007 cu Premiul Academiei Române de Ştiinţe şi Artă pentru volumul Păsări din Banat, la Timişoara.
   Expoziţia de la Oradea cuprinde 19 lucrări de mari dimensiuni, care au ca temă comună păsările, artistul avînd ca pasiune şi ornitologia: "Lucrările lui sînt pline de simboluri explorate la nivel compoziţional, formînd împreună o naraţiune parcă mereu neterminată şi constituindu-se într-o imagine vizuală aflată mereu la graniţa parafrazării. Evident, dacă privim atent compoziţiile vom găsi – mereu – un acelaşi punct de referinţă: păsările. Dar pentru artistul sîrb păsările – de la berze pînă la bufniţe – nu sînt altceva decît simboluri ale transcendenţei, ghizi spirituali. Istoria ideilor ne confirmă faptul că încă din timpurile gîndirii magice exista convingerea comună că păsările sînt mesageri între divin şi uman, între pur şi impur” (Aurel Chiriac, istoric de artă).
    Expoziţia va putea fi vizitată pînă în 17 septembrie 2017. Preţul biletelor: 8 lei pentru adulţi, 4 lei pentru copii, elevi, pensionari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu