Arta plastică contemporană românească
Galeriile de Artă Focșani
7 iulie - 7 august 2017
Consiliul Județean Vrancea și Centrul Cultural Vrancea vă
invită la deschiderea expoziției de artă contemporană Clepsidra timpului meu -
In memoriam Marin Gherasim vineri, 7 iulie, începând cu ora 15:00, la Galeriile
de Artă din Focșani. Alexandra Titu și Constantin Prut, critici, istorici de
artă și profesori universitari, vor prezenta, în deschidere, motivația
organizării acestui eveniment artistic și vor discuta lucrările unui grup de
artiști care l-au cunoscut pe artistul Marin Gherasim.
Evenimentul reprezintă un gest de rememorare și de
comemorare a artistului Marin Gherasim, titlul fiind preluat de la ultima sa
lucrare Clepsidra timpului meu. Expoziția propune un subiect familiar, cel al
timpului pe care Alexandra Titu îl consideră o experiență concretă și o temă
inepuizabilă a gândirii filozofice, științifice, poetice, teologice, și,
evident, antropologice. Timpul în varietatea accepțiunilor sale și a modurilor
sale de operare este o provocare inevitabilă pentru artele spațiale,
reformulată cu fiecare schimbare de paradigmă estetică, de stil al
reprezentării, nonreprezentării, de fiecare extensie a tehnologiilor producerii
de imagini, a noilor tehnici ale iluziei. Ca generator de stil, timpul este, de
altfel, o provocare și pentru artele temporale sau hibride, stilul fiind mereu
rezultanta unei versiuni despre realitate, despre spațiul și timpul său, despre
convențiile ei.
Marin Gherasim a fost artist, membru fondator al grupului
9+1, profesor al unor generații de artiști pe care i-a îndrumat fie în cadrul
facultății, fie în spațiul atelierului. Printre premiile obținute se numără Premiul Caravaggio – Roma, Premiul Ion Andreescu al Academiei Române, Marele
Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România acordat pentru întreaga
activitate.
Expoziția reunește artiști care i-au fost colegi și
prieteni: Horia Bernea, Ilie Boca, Florin Ciubotaru, Mihai Chiuaru, Onisim
Colta, Alina Gherasim, Mălina Ionescu, Petru Lucaci, Liviu Nedelcu, Silvia
Radu, Marilena Preda Sânc, Napoleon Tiron, Vasile Tolan, Aurel Vlad, Dany
Madlen Zărnescu, Gheorghe Zărnescu.
În perioada 7 iulie – 7 august expoziția Clepsidra timpului
meu - In memoriam Marin Gherasim poate fi vizitată în intervalul orar 12:00 – 16:00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu