Lansare de carte
Radu Jorgensen
Librăria Humanitas, Cișmigiu, București
13 iunie 2017
Vă aşteptăm marţi, 13 iunie, ora 19:00, la Librăria
Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea cărţii Exit 45. Tragedie academică
americană de Radu Jörgensen, recent apărută la Editura Humanitas.
Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.
Intrarea este liberă. Rezervări:
Exit 45 este un roman academic american. Acţiunea de
secol XXI descoperă o Americă scindată între radicali și conservatori, între
diferitele grupuri etnice, între intervenţioniști și pacifiști, între cei
militanţi-cu-tot-dinadinsul și cei alergici-la-orice-idee-de-schimbare, între
profesori și studenţi, între Wall Street și main street. Personajele vin din
medii diferite ca ortodoxia sârbească și catolicismul polonez, din China mai
nou capitalistă și Argentina pampasurilor lovite de secetă. Stereotipurile sunt
deconstruite și reconstruite, un fir narativ e vecin cu Conversaţia lui
Coppola, thriller psihologic, dacă vreţi, iar altul se trage din marșul de la
Selma, Alabama. Romanul nu respectă tabuuri, e un studiu de sistem și are
ritmul unei autostrăzi americane: goană cu motorul turat la maximum, depășiri
legale și ilegale, frână până la zero, așteptare panicată, plecare în trombă
și, din nou, goană susţinută.
În 1992 a
semnat regia şi scenografia spectacolului Priveşte înapoi cu mânie,
montare după piesa omonimă a britanicului John Osborne, la Studio Westmannia
din Västerås. Tot în anii ’90 a tradus din limba suedeză Roseanna de
Sjövall-Wahlöö, Univers 1997, Moartea unui pornograf de Jacques Werup,
Scandic 1998 şi Cele mai bune intenţii de Ingmar Bergman, Univers 2000.
A debutat ca romancier cu Clovnul din lemn de gutui, Editura Nemira
1998, în urma câştigării Premiului Nemira. Această sagă a imigrantului european,
bine primită de critica literară, a fost reeditată în 2011 într-o formă
revăzută, adăugită şi definitivă la Editura Cartea Românească, sub titlul Se
respinge (AVSLÅS).
Din 2007 până în 2009 Radu Jörgensen a susținut
rubrica permanentă America fără prejudecăți în revista Observator Cultural,
unde continuă să publice și azi. Eseuri şi texte literare semnate de el au mai
apărut în Dilema şi pe site-ul cultural LiterNet.ro. În prezent este
conferenţiar universitar în domeniul matematicii la un colegiu din Maryland,
S.U.A., şi corespondent la diferite publicaţii europene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu