sâmbătă, 6 mai 2017

Marș automobilistic




București 


7 mai 2017





   Prin Legea nr.103/2015, 10 Mai a fost declarată "sărbătoare naţională". Considerând că Ziua Independenţei de Stat merită să devină Zi Naţională, alături de 1 Decembrie, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei organizează o serie de manifestaţii în cinstea acestei zile începând cu evenimentele din Bucureşti care au loc în ziua de duminică, 7 mai 2017:
- un marș automobilistic, care începe de la ora 15.00 din Gara Regală Băneasa şi care se va încheia în Piaţa Palatului; traseul este: Gara Băneasa-Șos. București-Ploiești-Șos.Kiseleff-Calea Victoriei-Aleea Kretzulescu-parcare Sala Palatului, unde autovehiculele vor rămâne parcate până la terminarea evenimentului.
- o manifestație publică, care începe de la ora 16:00 la statuia Regelui Carol I din Piața Palatului în fața Bibliotecii Centrale Universitare Carol I. Cu acest prilej vor lua cuvântul istorici, personalități ale vieții academice, oameni din mediul politic şi reprezentanţi ai societăţii civile.
"Zece Mai ne-a fi de-a pururi
Sfântă zi, căci ea ne-a dat
Domn puternic țării noastre
Libertate și Regat."
Vasile Alecsandri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu