luni, 6 februarie 2017

Vremuri grele




România de-altădată


Colecții și Colecționari


Înscrisuri de toate felurile




Recomandată, din Porumbacul de Jos, județul Făgăraș, expediată
pe 29 mai și ajunsă, în Capitală, pe 1 iunie 1946.



"Dragă Genule
Cu toate promisiunile tale și cu toate așteptarea noastră, nu știu ce să mai cred.
De ce nu te înduri să scri și tu două luni de când ai plecat de la Paști. Parcă tot
ce ți-am spus, ca să scri nici n'ai auzit. Să ști că nici eu nu-ți mai scriu. De aceea
nici la Telefon nu te-am mai căutat să nu te mai deranjem, parcă chiar ai de gând 
să rupi orice legătură cu noi. Suntem toți foarte supărați să ști.
Pe lângă asta am altă supărare mai mare. Muma este bolnavă serios. Eri am fost 
cu ea la Sibiu la doctor. M'a costat numai consultația 30 000 și medicamentele
50 000, plus drumul am cheltuit 100 000. Dar fac ce pot numai să se facă bine 
căci mă ...la alt gînd. Ei n'au nici bani că tu n'ai mai dat nici un răspuns cu porcul,
dacă știam că te-ai răsgândit eu singură nu-l luam că nu pot, n'am de unde. 
Le-am plătit atunci datoria pe fân 110 000, le-am dat la oi 30 000 și încă alte mici
cheltuieli. Daca nu-l luam noi porcul îl vindea și-și făcea ceva bani, așa tot eu
să mă împrumut să dau unde trebue. Pe lângă asta mai am alt mare necaz cu
dantura mea, trebue să'mi repar că mi-a spus doctorul că dacă mai întârziu nu
se mai poate nu are de ce face legătura. Trebue și acolo să dau 400 000 lei.
Nu știu cum oi scoate la capăt. Cu muma trebue să o mai duc la 10 zile din an
la consultație să vadă cum se simte după medicamentele ce i lea dat.
Așa că vezi tu acum numai bine nu-ți scriu, dar n'am ce face. Tu ce ai mai făcut 
cu stomacul? Îți ducem destul grija, dar văd că tu parcă chiar ți-ai uitat de noi,
sau nu mai vrei - căci altcum nu-mi pot explica să nu strici câte o c.p. (carte poștală)
de 140 lei să știm ce mai faci. Te rog scrie. Așteptăm să te sărutăm. Mămica.  "


Rânduri scrise pe un formular al Direcțiunii Poștelor, Telegrafelor
și Telefoanelor.

Și căteva fotografii cu "împricinatul" Eugen, rude și cunoștințe.



Spital. 11 noiembrie 1945.



"Cu toată dragostea primește de la a ta verișoară ce te iubește 
cu drag." Executat la un studio foto din Tecuci. 12 decembrie 1939.




"Noaptea de anul nou 1943/1944"
Foto Eugeniu Stătescu Str. Pr. Ghica No 3.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu