Lansare de carte
Jan Cornelius
Librăria Humanitas, Cișmigiu, București
28 februarie 2017
Editura Humanitas vă aşteaptă marţi, 28 februarie, ora
19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului Eu, Dracula
și John Lennon. Povestirile unui trăitor și uluit observator în România
comunistă și în mirificul Occident de Jan Cornelius, apărut în colecţia Memorii/Jurnale. La eveniment vor participa, alături de autor, Mircea
Cărtărescu, Denisa Comănescu şi Radu Paraschivescu.
Recompunând traseul biografic al autorului într-o suită de
51 de anecdote, cartea are în centru spectacolul lumii — hilar, plin de
surprize, adesea absurd. După ce îşi petrece copilăria şi o bună parte a
tinereţii în Banatul natal, Jan Cornelius fuge în 1977 în Germania. Viaţa
cotidiană în comunismul românesc, în capitalismul occidental şi apoi în
societatea globală de azi ne este prezentată prin filtrul unui narator ale
cărui vervă satirică şi haz burlesc înseninează chiar şi momentele de tristeţe.
Primită călduros de critică la apariţia ediţiei germane din 2013, cartea poate
fi citită ca autobiografie ficţionalizată, ca roman picaresc modern sau ca
istorisire umoristică a vremurilor recente.
"Pe Jan Cornelius îl ştiam ca pe unul dintre cei mai
înzestraţi traducători de literatură. Când i-am citit cartea, am descoperit cu
plăcere un autor melancolic şi totodată plin de umor, care se apleacă asupra
peisajului românesc cu atenţie şi tandreţe, dar şi cu luciditatea şi spiritul
critic ale unui adevărat scriitor.“ (Andrei Pleșu)
"Cornelius este un elev al lui Eugen Ionescu şi Hrabal, ba
mai mult de-atât: al lui Hašek. După cum se ştie, acesta din urmă a fost
părintele bravului soldat Švejk. Se vorbeşte în carte şi despre lucruri amare:
psihiatrie, Securitate… În cele din urmă, reţeta lui Cornelius împotriva
fundăturilor şi a dictatorilor este călăritul fără cal. Clovnescul. Asta ajută,
atât în Est, cât şi în Vest.“ (Berliner Zeitung)
Jan Cornelius, scriitor de limbă germană originar din
România, traducător şi publicist, s-a născut în 1950 la Reşiţa. A studiat
franceza şi engleza la universităţile din Timişoara, Düsseldorf şi Stirling
(Scoţia). După ce a părăsit România în 1977, s-a stabilit la Düsseldorf, unde a
lucrat câţiva ani ca profesor de liceu. A publicat în Germania numeroase cărţi
de proză satirică, volume pentru copii, poezii, eseuri despre literatura modernă.
A colaborat la reviste satirice germane şi elveţiene şi a scris comentarii
despre cultura modernă şi piese radiofonice pentru posturile de radio naţionale
din Germania şi Elveţia. În România, a publicat comentarii despre literatură în
Observator cultural, Dilema veche şi România literară. A tradus în limba
germană şi a prezentat în lecturi publice diverşi scriitori români
contemporani, printre aceştia numărându-se Dan Lungu şi Matei Vişniec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu