Arta plastică contemporană românească
Anca Bodea
Muzeul de Artă Cluj - Napoca
18 ianuarie - 12 februarie 2017
Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează expoziţia Electric
Paradisum a artistei Anca Bodea, în prezent lector universitar al
departamentului de pictură din cadrul Universităţii de Artă şi Design
Cluj-Napoca.
Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 18 ianuarie
2017, ora 18:00, în sălile de expoziţii ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Piaţa
Unirii nr. 30.
Expoziţia rămâne deschisă publicului până în data de 12
februarie 2017, de miercuri până duminică inclusiv, între orele 10:00-17:00.
Paradisul terestru în albastru
electric
Cele mai recente lucrări ale Ancăi Bodea sunt redări
abstractizate ale naturii, în care formele și culorile se schimbă după bunul
plac (regizoral) al artistei. Verdele natural devine albastru electric,
dezordinea stufoasă și hățișurile pădurilor devin semne grafice negre, pictura
după model devine licență poetică.
Am revizitat lucrările sale din ultimii zece ani: multe
interioare misterioase, paturi cu cearșafuri deranjate, din care tocmai pare că
s-a ridicat cineva. Prezența umană e încă acolo, poate chiar la un centimetru
în afara cadrului. Ambiguitatea imaginii rămâne o discuție deschisă.
Interioarele cu fragmente de mobilier, ce par instantanee din camere de hotel
italiene, au fost începute cu prilejul bursei de la Accademia di Romania din Roma,
unde artista a petrecut doi ani între 2006 și 2008. Experiența romană și-a pus
amprenta asupra picturii sale, iar colțuri de natură paradisiacă apar chiar și
acum sub diverse forme. Nostalgia păstrării unei amintiri intacte a acestui loc
devine subiect recurent, Roma apărând la intervale de timp diferite în lucrări.
Apoi a urmat o etapă în care artista s-a studiat pe sine în autoportrete văzute
din diverse unghiuri, în seria de picturi în ulei intitulată Persona.
Albastrul este culoarea ce prevalează în toate seriile de
până acum, sub diverse intensități, tușe, tonuri și grosimi de strat. Albastrul
poate fi calm și așezat ca o pătură, transparent și diafan ca apa sau vibrat și
electric, aproape incandescent, deși rece. Misterul aparenței unei culori este
dat de mai multe variabile, dincolo de intenția artistului și necesitatea
imaginii. El diferă în funcție de suport, de granulația suprafeței, de tipul
pensulei sau al instrumentului cu care este aplicat. Albastrul e o cheie de
boltă în acest context, el definește seria Paradisul Electric și surprinde,
pentru că ne-am aștepta ca rolul principal să îl aibă o culoare caldă.
Genul picturii sale recente se situează la granița dintre
figurativ și abstract, pentru că înainte primau forma și modeleul, iar acum
suprafața în sine e nedelimitată, pictată cu fervoare și atenție și ocupă cea
mai mare parte din suprafața pânzei. Efectul este unul subtil, iar în absența
titlurilor, povestea e mai greu de descoperit.
Anca Bodea este una dintre artistele recunoscute de la Cluj-Napoca,
o figură aparte, care nu ține neapărat să aparțină unei școli sau unor grupuri,
dar care expune constant atât în țară, cât și în străinătate. Pictează în ulei
pe pânză sau carton, temele sunt din imediata ei apropiere – fizică și
ideatică, iar discursul este unul serios, aprofundat, bazat pe studiu după
natură interioară și exterioară. (Simona Vilău, 2017)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu