Prezențe românești peste hotare
Mihai Țopescu
Five Plus Art Gallery, Viena, Austria
2 - 28 februarie 2017
Filiala Târgu Jiu a UAP din România anunță că artistul
vizual Mihai Țopescu va avea în data de 2 Februarie 2017, la Five Plus Art
Gallery, Viena - Austria, vernisajul expoziției personale de sculptură și
video De la Sacrificiu la Speranță. Expoziția este deschisă publicului în
perioada 2-28 februarie 2017.
"În tendința generala a mișcărilor artistice, de a se ancora
în realitatea imediată, unde <povestea> înlocuiește <obiectul de artă>, propun
un alt tip de discurs, ca o alternativă.
După ciclul Sacrificiul, Sacrificiul uman, Sacrificiul
spiritual, sau Sacrificiul artistului, ca o continuare a acestei alternative,
pe firul logic al acestui <tipar spiritual> propun ciclul Seranța.
Speranța ca un sentiment de încredere în viitor, de reușită, dar nu ori cum, ci
prin Martiriu – suferință, îndurare, supliciu. O speranță ce o așteptăm de la
alții, dar și de la noi! Cum ar fi posibil martirul dacă nu ar exista călăul ?
Am încercat prin artă, eliberarea de codul unei mentalități
afectate de scepticismul și angoasa <omului aproximativ> și al <operei aproximative> a acestui început de secol.
Am propus prin intermediul proiectelor mele vizuale o
alternativa non-polemica la <starea> pe care arta contemporană, sceptică și reducționistă o promovează cu atâta insistență. Refuzând
asimilarea în acest concept al <creației și valorii de moment> propun
un tipar de exprimare al unei realități umane și spirituale care este resimțită
ca fiind cea profundă.”
Mihai Țopescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu