De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Teatrul Național I. L. Caragiale
20 Decembrie 1973 - este inaugurată noua clădire a Teatrului
Naţional cu trei săli de spectacol: Sala Mare, Sala Mică şi Sala Atelier; Proiectul iniţial (1964-1973) a fost semnat
de arhitecţii Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu, iar structura de
rezistenţă de inginerul Alexandru Cişmigiu. Arhitectura clădirii se înscria în
modernismul anilor '60, dar a rămas neterminată la exterior. Forma de
"pălărie" care i-a devenit simbol, i-a fost fatidică. Faptul că forma
clădirii nu amintea de o "casă" în sens clasic şi aducea cu o
pălărie, pare să fi fost cauza pentru care Ceauşescu a cerut în 1978, după un
incendiu la Sala Mare, remodelarea ei, atât la exterior, cât şi la interior. În
urma modificărilor a apărut o nouă sală, Sala Amfiteatru.
Sala Mare: Reprezentaţia inaugurală a fost un hibrid: prima
parte dintr-o evocare a luptei ilegaliştilor, Simfonia patetică semnată de
Aurel Baranga şi ultimele două acte din drama istorică Apus de soare de
Delavrancea; la inaugurare a participat familia Ceauşescu, fiind pentru prima
şi ultima dată când au fost prezenţi la un spectacol al Teatrului Naţional;
Sala Mică: s-a inaugurat cu două piese puse în scenă de Ion
Cojar în două formule de sală diferite: în spaţiul "arenă” s-a
reprezentat Năpasta de I. L. Caragiale cu Florin Piersic, Silvia Popovici, Costel
Constantin şi alţii şi în spaţiul "italian” Conu Leonida faţă cu reacţiunea de
I. L. Caragiale cu Raluca Zamfirescu şi Dem Rădulescu.
Caiet-program (fără număr - n.a.), Teatrul Național București.
Stagiunea 1973 - 1974.
Textul însoțește fotografia care este reprodusă și la începutul caietului-program
redat mai sus (n.a.)
Scena noului Teatru Național.
Consemnări publicate în Revista România literară, Nr. 48, 29 noiembrie 1973.
Consemnare publicară în Revista România literară, Nr. 51, 20 decembrie 1973.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu