Arta plastică contemporană românească
Arad
8 decembrie 2016 - 15 ianuarie 2017
La etajul I al Consiliului Județean Arad este deschisă
expoziția colectivă de pictură, semnată de cunoscuții pictori din orașul
Lipova: Lenuța Buha, Partenie Crișan, Maria Drăgan, Ioan Dubeștean și Mariana
Ștefănescu. De asemenea, sunt expuse pentru public lucrări din colecția
Costescu-Varga ce aparțin patrimoniului Muzeului Orașului Lipova/Complexul
Muzeal Arad.
După expoziția colectivă de la Muzeul Orașului Lipova, din
septembrie a.c., pictorii lipovani sunt din nou prezenți, de astă dată pe
simezele expoziției de la CJA. Temele propuse pentru acest eveniment sunt:
peisajul urban european – surprins de pictorul Ioan Dubeștean, peisajele de pe
Valea Mureșului (Maria Drăgan, Mariana Ștefănescu), portretul (Partenie
Crișan). Un loc aparte în expoziție ocupă pânzele semnate de artistul Vasile
Varga care a surprins în peisajele sale, Mureșul și orașul Lipova.
"Invit arădenii să admire lucrările expuse la Consiliul
Judeţean Arad. Sunt lucrări deosebite, cu o certă valoare artistică, realizate
de pictori consacraţi din Lipova. În preajma sărbătorilor de iarnă avem nevoie
de linişte, pace sufletească, răbdare şi generozitate şi sunt convinsă că
aceste lucrări vor ajunge la sufletul arădenilor care vor călca pragul
expoziţiei”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului
Judeţean Arad.
Curatorul expoziției este Corina Dubeștean-Ianotă, muzeograf
la Complexul Muzeal Arad și cea care a inițiat inființarea la Lipova a
Asociației Culturale Marilina Bocu, asociație ce reunește artiști și oameni de
cultură lipovani.
Expoziția, realizată cu sprijinul Consiliului Județean Arad,
este deschisă publicului pe parcursul sărbătorilor de iarnă, până în data de 15
ianuarie 2017. Intrarea este liberă.
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu