Muzeul Olteniei
Craiova
22 decembrie 2016
Muzeul Olteniei Craiova, Secţia de Istorie-Arheologie, cu
sprijinul Consiliului Județean Dolj, vernisează, în data de 22 decembrie 2016,
ora 12:00, la sediul din strada Madona Dudu, nr. 14, expoziția temporară Medalii rare din colecția Muzeului Olteniei.
Expoziția va reuni rarități medalistice ce au aparținut unor
colecții publice sau private remarcabile, aflate în prezent în patrimonial
Muzeului Olteniei, dintre care menţionăm: Colecția Alexandru și Aristia Aman,
Colecția Corneliu Bălăcescu, Colecția Marius Metzulescu sau Colecția Constantin Argetoianu.
Între cele aproape 100 de medalii care vor fi expuse
publicului doljean, şi nu numai, amintim: Medalia Inaugurării Academiei
Mihăilene, din anul 1838, cea mai veche medalie deţinută de Muzeul Olteniei,
Medalia Revoluției de la 1848, Medalia căsătoriei lui Carol I cu Elisabeta de
Wied, Medalia Comemorativă a Războiului de Independență, Medalia Inaugurării
Podului Carol I, Mărturiile de botez ale Principilor Carol și Nicolae.
Este pentru prima dată când sunt aduse în fața publicului,
în cadrul unui eveniment expozițional, toate aceste medalii rare și prețioase,
realizate unele din ele, de artiști de talie europeană precum Wilhelm Küllrich,
Anton Scharff, Tony Szirmai sau Frederick Storck.
Expoziția va putea fi vizitată la sediul Secției
Istorie-Arheologie, din strada Madona Dudu, nr. 14, de marți până duminică,
între orele 9:00-17:00, până la sfârșitul lunii aprilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu