miercuri, 16 noiembrie 2016

Nu se poate trăi nici singur, nici cu alţii...




Arta plastică contemporană românească


Mimi Șaraga Maxy


Galeria Gheorghe Naum, Brăila


19 noiembrie - decembrie 2016






Vernisaj: 19 noimbrie 2016, ora 12:00.
    Expoziţia Nu se poate trăi nici singur, nici cu alţii..., intitulată astfel după o poezie a lui Ion Caraion ilustrată de Mimi Şaraga Maxy, aduce pentru prima dată pe simeze o selecţie cuprinzătoare şi reprezentativă din opera grafică a artistei. La împlinirea a zece ani de la dispariţia artistei, Muzeul Brăilei Carol I îşi propune, în acest fel, să completeze imaginea unui artist de certă valoare, care a fost multă vreme absent din conştiinţa publicului român şi a cărui operă este, încă, insuficient, în mod deformator sau chiar deloc cunoscută.
    Puţin circulată, aproape neştiută, deşi deosebit de consistentă, grafica lui Mimi Şaraga Maxy descoperă o excelentă desenatoare şi un artist subtil şi perspicace, cu largi posibilităţi la nivelul expresiei şi dexterităţi de experimentator.
    Lucrările incluse în această expoziţie au, totodată, o însemnată valoare documentară, fiind realizate în legătură nemijlocită cu două personalităţi importante ale culturii române: artistul avangardist Max Herman Maxy (1895–1971) şi poetul Ion Caraion (1923–1986). Cu totul remarcabile sunt desenele făcute împreună cu Ion Caraion după 1972, pornind de la câteva dintre poemele acestuia. Ele sunt astăzi singurele mărturii directe ale unei relaţii foarte interesante de colaborare între un artist vizual şi un scriitor, pentru care nu există precedent sau exemplu comparabil în istoria artei româneşti. Mimi Şaraga Maxy a găsit în Ion Caraion un spirit înrudit, a cărui poetică „neagră” a venit în întâmpinarea propriilor predispoziţii şi care a alimentat o serie de teme şi motive în arta ei până târziu în anii '70.
    Tema mare a expoziţiei de faţă – şi care ar putea funcţiona ca o cheie de lectură pentru întreaga operă de după 1968 a lui Mimi Şaraga Maxy – e presimţirea unui rău amplu şi insidios, mascat temporar şi ineficient de convenienţe şi de ritualurile sociale, dar fără îndoială persistent şi pe care o catastrofă istorică ori numai precaritatea naturii omeneşti îl pot oricând activa. Pesimismul ostentativ al versului care dă titlul expoziţiei şi în care artista, preluându-l, trebuie să se fi regăsit, este pesimismul aceluia care se ştie iremediabil prins între teama de singurătate şi teama, nu mai puţin tenace, de fiinţa misterioasă, plină de neştiute şi potenţial ameninţătoare latenţe, în definitiv inscrutabilă, a Celuilalt.
     Purtând amprenta unei sensibilităţi excesive, marcate de evenimente personale dureroase (moartea timpurie a mamei, experienţa războiului, relaţii familiale dificile, boala şi moartea lui Max Herman Maxy), lucrările dezvăluie un conţinut apăsat autobiografic şi, în acelaşi timp, general-uman, liber de orice contextualizare precisă. (Alina-Ruxandra Mircea - Muzeograf)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu