Arta plastică contemporană românească
Mimi Șaraga Maxy
Galeria Gheorghe Naum, Brăila
19 noiembrie - decembrie 2016
Vernisaj: 19 noimbrie 2016, ora 12:00.
Expoziţia Nu se poate trăi nici singur, nici cu alţii...,
intitulată astfel după o poezie a lui Ion Caraion ilustrată de Mimi Şaraga
Maxy, aduce pentru prima dată pe simeze o selecţie cuprinzătoare şi
reprezentativă din opera grafică a artistei. La împlinirea a zece ani de la
dispariţia artistei, Muzeul Brăilei Carol I îşi propune, în acest fel, să
completeze imaginea unui artist de certă valoare, care a fost multă vreme
absent din conştiinţa publicului român şi a cărui operă este, încă,
insuficient, în mod deformator sau chiar deloc cunoscută.
Puţin circulată, aproape neştiută, deşi deosebit de
consistentă, grafica lui Mimi Şaraga Maxy descoperă o excelentă desenatoare şi
un artist subtil şi perspicace, cu largi posibilităţi la nivelul expresiei şi
dexterităţi de experimentator.
Lucrările incluse în această expoziţie au, totodată, o
însemnată valoare documentară, fiind realizate în legătură nemijlocită cu două
personalităţi importante ale culturii române: artistul avangardist Max Herman
Maxy (1895–1971) şi poetul Ion Caraion (1923–1986). Cu totul remarcabile sunt
desenele făcute împreună cu Ion Caraion după 1972, pornind de la câteva dintre
poemele acestuia. Ele sunt astăzi singurele mărturii directe ale unei relaţii
foarte interesante de colaborare între un artist vizual şi un scriitor, pentru
care nu există precedent sau exemplu comparabil în istoria artei româneşti.
Mimi Şaraga Maxy a găsit în Ion Caraion un spirit înrudit, a cărui poetică
„neagră” a venit în întâmpinarea propriilor predispoziţii şi care a alimentat o
serie de teme şi motive în arta ei până târziu în anii '70.
Tema mare a expoziţiei de faţă – şi care ar putea funcţiona
ca o cheie de lectură pentru întreaga operă de după 1968 a lui Mimi Şaraga Maxy
– e presimţirea unui rău amplu şi insidios, mascat temporar şi ineficient de
convenienţe şi de ritualurile sociale, dar fără îndoială persistent şi pe care
o catastrofă istorică ori numai precaritatea naturii omeneşti îl pot oricând
activa. Pesimismul ostentativ al versului care dă titlul expoziţiei şi în care
artista, preluându-l, trebuie să se fi regăsit, este pesimismul aceluia care se
ştie iremediabil prins între teama de singurătate şi teama, nu mai puţin
tenace, de fiinţa misterioasă, plină de neştiute şi potenţial ameninţătoare
latenţe, în definitiv inscrutabilă, a Celuilalt.
Purtând amprenta unei sensibilităţi excesive, marcate de
evenimente personale dureroase (moartea timpurie a mamei, experienţa
războiului, relaţii familiale dificile, boala şi moartea lui Max Herman Maxy),
lucrările dezvăluie un conţinut apăsat autobiografic şi, în acelaşi timp,
general-uman, liber de orice contextualizare precisă. (Alina-Ruxandra Mircea - Muzeograf)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu