România de-altădată
Regina României - Elisabeta
Cu aproape doi ani în urmă, mass media românească a fost "năpădită"
cu tot felul de relatări, entuziast-dezgustător de lingușitoare, despre
cine este, ce-a mai făcut și-a dres "prima doamnă"...
Sintagmă importată, fără nicio legătură cu realitatea noastră și,
mai ales, cu persoana în cauză...
Între timp lucrurile s-au mai limpezit, s-au mai așezat, s-au mai ascuns...
Au rămas totuși câteva "realizări" mărețe.
Modificarea apartamentului prezidențialo/rezidențial,
reamenajarea reședinței de vară de la Neptun,
participări pe la meciuri de tenis și alergare în natură,
vizite dese și nefolositoare (nouă) prin mai toate colțurile lumii.
Și da, era să uit, CASE. Și Dosare....
Toate astea mi-au revenit în minte, nu neapărat ca o antiteză,
cu căteva zile în urmă.
Atunci când am găsit, cu noroc aș spune,
într-un maldăr de hârtii răvășite, aruncate pe jos,
la un târg de vechituri, patru pagini, rupte dintr-o revistă.
Femina pe numele ei...
Vi le înfățișez în continuare
Pentru mărire, click pe imagine.
Omgiul românilor din Bucovina adus Reginei
pe pajistea de la Peleș.
Români veniți cu ocazia Expoziției Naționale din Parcul Carol I, 1906.
Pentru lămurire deplină, iată pe scurt despre ce este vorba
"De la venirea în România, obligată de rangul ei înalt,
Regina Elisabeta patrona mai bine de douăzeci de societăți de caritate dintre
cele mai diverse, de la un centru pentru copii părăsiți la numeroase societăți
de încurajare a industriei casnice. Printre toate aceste proiecte exista unul
care îi era cel mai drag, mai ales că, după 1900, începuse chiar ea să aibă
mari probleme cu ochii… „Vreau să pun bazele unei colonii pentru orbi”, spunea
ea, „în care să trăiască la un loc, cu familiile lor, nevăzătorii și văzătorii,
căci majoritatea oamenilor sunt diferiți sau vor să fie”. Ideea fondării
acestei colonii, numită foarte poetic Vatra Luminoasă, s-a născut pe la 1898,
dar abia în 1902 a început Regina să lucreze cu adevărat acolo. Să fii orb și
sărac în România anilor 1900 însemna că nu-ți rămânea decât să cerșești. Pentru
a integra orbii de toate confesiunile și naționalitățile, le-a oferit șansa să
trăiască decent, imaginând un cartier cu case mici, dar cochete, situate pe
atunci la marginea de est a Bucureștiului. Casele urmau să fie construite din
fondurile de caritate pe care le patrona, orbii putând să lucreze aici și să se
instruiască într-o școală dotată cu o vastă bibliotecă în Braille. În acest
proiect, regina a fost ajutată de un fost tipograf, pe nume Teodorescu, care,
atins de cecitate totală, a încercat multă vreme să îmbunătățească tehnicile de
tipărire pentru nevăzători. În acest scop, el a inventat o tiparniță mult mai
performantă. Cu tiparnița lui Teodorescu, un orb putea tipări până la cinci mii
de pagini pe zi! Regina preconiza chiar, pe la 1907, să tipărească și cărți în
esperanto, pentru ca toți orbii din lume să se poată înțelege mai ușor între
ei. Pentru a atrage fondurile necesare în vederea construirii acestei colonii,
regina a demarat un întreg dispozitiv publicitar al proiectului, a dat
interviuri în ziarele românești și străine și a invitat pe toată lumea să facă
donații. Prin intermediul revistei franceze Femina, de circulație europeană în
epocă și pe care Elisabeta o admira pentru contribuția ei la răspândirea
literaturii feminine, așa cum i-a declarat unui reporter venit la Sinaia, ea
le-a propus colecționarilor de autografe o carte poștală împodobită cu una
dintre maximele sale: „Pentru 5 franci minimum și fără plafon maxim”. Ea și-a
prezentat proiectul chiar și președintelui SUA, Theodore Roosevelt, care se
declara admiratorul ei după ce îi citise The Rhapsody of the Dâmbovitza,
volumul de traduceri ale unor poezii populare românești, realizat împreună cu
Alma Strettell. De asemenea, ea conta pe vânzarea tiparniței Teodorescu în
străinătate. Reușita a fost reală și foarte importantă. Tiparnițele au fost
vândute până în Australia și America. Dar, cum sumele din donații, din vânzarea
tiparniței Teodorescu, precum și din cea a autografelor nu au fost suficiente,
regina și-a pus în joc și fondurile personale, adică 46 000 de franci, peste
jumătate din venitul său anual, care era de 82 000 de franci. Fondurile din
alocația reginei erau de 72 000 de franci. Primele patru pavilioane au fost construite
în 1906, iar când proiectul a fost, din păcate, abandonat la moartea reginei,
fuseseră deja ridicate vreo cincizeci de case."
Articolul complet îl puteți parcurge aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu