joi, 20 octombrie 2016

Învelit în propriul corp




Lansare de carte


Denisa Duran


Librăria Okian, Brașov


27 octombrie 2016





    Joi, 27 octombrie, ora 17:00, la Librăria Okian din Brașov (Str. Mureșenilor nr. 1), va avea loc lansarea volumului Învelit în propriul corp, cea de-a cincea carte a Denisei Duran, apărută anul acesta la Editura Cartea Românească.
Invitați, alături de autoare: Adrian Lăcătuș, Romulus Bucur
    Cea de-a cincea carte a Denisei Duran vorbește despre împingerea limitelor, radiografiate în mai multe registre stilistice. O carte în care atît trupul, cît și spiritul se răsucesc în sine, în încercarea de a scrie o altă hartă a ființei. Și din această tensiune fără sfîrșit se naște poezia.
O propunere incitantă – volum de poezii alcătuit pe o structură narativă subtilă (cu personaje, planuri temporale și intrigă), jurnal poetic copleșitor sau dosar de investigație în care căutarea de sine întru iubire este dusă pînă în adîncurile scindării ("Două zile de sinucidere”) și pînă la transcendental („Cu fața înot prin aerul încăperii”).
    "În poezia cvasi-minimalistă a Denisei Duran frapează contrastul, atent ţinut în frîu, dintre sentimentele devastatoare – dragostea, dorul, frica, disperarea – pe care le exprimă şi sobrietatea, discreţia notaţiei, uneori în doar trei-patru versuri. Denisa Duran este o expresionistă reţinută, convinsă că mai puţin înseamnă mai mult. Faţă de volumele anterioare, sînt aici multe poeme în care autoarea îşi lasă viziunile să se desfăşoare liber, pe spaţii ceva mai ample. Iar atunci rezultatul este de-a dreptul impresionant.” (Luminiţa Corneanu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu