Muzeul de Istorie Națională și Arheologie
Constanța
16 octombrie 2016
Comunicat de presă
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în
parteneriat cu Asociația Sakuranbo Constanța, organizează evenimentul cultural
Festivalul Aki Matsuri.
Este al doilea eveniment ce are loc în cadrul seriei de
manifestări Comori culturale ale Extremului Orient prin care muzeul nostru –
în parteneriat cu diverși actori culturali – își propune să aducă la cunoștința
publicului iubitor de cultură constănțean aspecte culturale reprezentative ale
milenarelor civilizații asiatice din Extremul Orient. Reamintim că primul
eveniment, ce a avut loc în 2015, a fost dedicat Coreei și a prezentat
ceremonia ceaiului și costumul tradițional coreean (hanbok).
Aki Matsuri este un festival de cultură, muzică și artă
japoneză, ajuns deja la a III-a ediție, în cadrul acestuia urmând a fi puse în
scenă ateliere de origami, ikebana, yukata, cosplay și gastronomie japoneză, la
care va putea participa activ și publicul prezent. De asemenea, vor avea loc
demonstrații de arte marțiale tradiționale (kendo) și concert taiko (tobe japoneze).
Asociația Sakuranbo Constanța este o organizație
non-guvernamentală care a luat ființă în luna august 2010, ca răspuns la
numărul mare de solicitări pentru studierea limbii japoneze în Constanța și a
dorinței membrilor fondatori de a împărtăși frumusețea și rafinamentul culturii
și civilizației japoneze.
Evenimentul va avea loc la sediul Muzeului de Istorie
Națională și Arheologie Constanța (Piața Ovidiu nr. 12), duminică 16 octombrie
a.c., în intervalul orar 11:00 – 15:00, iar intrarea este liberă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu