Spitalul Clinic Filantropia
Bucuresti
3 august - 30 octombrie 2016
Expoziția Spitale dispărute ale Bucureștiului, organizată
de Fundația Colegiului Medicilor din Municipiul București împreună cu Muzeul
Municipiului București, se poate vizita de astăzi, 3 august 2016, până la data
de 30 octombrie 2016 în curtea Spitalului Clinic Filantropia (Bulevardul Ion
Mihalache nr. 11), primul spital modern civil din România şi cea mai veche
clinică de obstetrică şi ginecologie din țară, înființată în anul 1813.
Spitale dispărute ale Bucureștiului oferă o privire asupra
activității spitalelor bucureștene a căror funcționare a fost sistată ca urmare
a cutremurelor, a bombardamentelor din timpul Celui de-al Doilea Război
Mondial, a demolărilor și restructurărilor din Perioada Comunistă, sau a lipsei
de finanțare și a proceselor de retrocedare din perioada postdecembristă.
Din secolul al XVIII-lea până în prezent, spitalele
bucureștene au asistat în mod decisiv la dezvoltarea orașului, venind în
întâmpinarea nevoilor cetățenilor. Astfel, Spitalul Pantelimon a fost ridicat
pentru a face față epidemiilor de ciumă și lingoare ce loveau populația,
Spitalul Brâncovenesc a apărut ca un spital pentru nevoiași, "spre mângâierea
celor în lipsuri și nevoi” , Spitalul Mărcuța, pentru a oferi „smintiților” un
tratament medical, "cu blândețe și răbdare”, iar primul Spital de Urgență,
pentru a asigura ajutor, în cadrul Societății de Salvare, oricând și pentru
oricine era nevoie.
O parte dintre primele spitale din Capitală au străbătut un
lung drum peste secole, cunoscând modernizări și dezvoltări succesive. Altele,
însă, nu au depășit bariera timpului, trecând în uitare contribuții remarcabile
la modernizarea medicinei în România, alături de clădirile de mare valoare
arhitecturală ce le-au găzduit activitatea, pentru a face loc altor edificii în
pas cu cerințele vremurilor. Altele au rămas în ruină și degradare, asemeni
unor bolnavi deveniți incurabili.
Personalități de o înaltă conduită profesională și calitate
umană, precum Psihiatrul Alexandru Suțu, frații Mina și Nicolae Minovici sau
Academicianul Prof Dr Nicolae Cajal, și-au legat destinele de aceste
instituții, aducându-le activitatea de cercetare și de îngrijire a bolnavilor
la nivelul standardelor europene ale vremii. Multe dintre aceste spitale
dispărute reprezintă ctitorii ale unor personalități marcante în istoria
orașului, precum Safta Brâncoveanu, Grigore al II-lea Ghica sau Alexandru
Moruzi.
Vă invităm, așadar, să redescoperiți pagini uitate din
istoria Capitalei și a medicinei românești, restabilind memoria unor
personalități și instutuții al căror deziderat a fost o îngrijire corectă a
pacienților, pentru o viață mai sănătoasă și mai lungă.
Expoziția a fost inițial deschisă în curtea Palatului Suțu,
în perioada 30 martie - 1 august 2016.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu