sâmbătă, 6 august 2016

Din Sulina...în vremea holerei




Colecții și Colecționari


Înscrisuri de toate felurile


Sulina (2)




Carte poștală din colecția personală.


Printre tot felul de hârtii am găsit și o scrisoare.
Din păcate, fără plic, ca să o pot data cu precizie
 - să zicem, undeva prin anii '60 - '70 - 
Conținutul mi s-a părut interesant așa că o să vi-l redau în întregime.

"Dragă unchiule Iosif și tanti Lenuța

Aflați despre mine că sînt bine sănătos cee ce vă doresc și dumneavoastră.
M-am acomodat repede cu serviciu și pot spune acum că imi place foarte mult.
Mi-am găsit o gazdă destul de primitoare și amabilă. Am căutat destul de mult
în acest mic orășel o gazdă care să-mi satisfacă gusturile, care nu cred că sînt
prea pretențioase.
Orășelul este plăcut, chiar fermecător mai ales atunci cînd sînt acostate multe
vapoare. Acestea practic dau culoare plăcuta orașului, pentru că mereu sînt altele.
Acum că se apropie iarna pescari se duc din ce in ce mai puțin în <baltă> de aceea
și peștele nu mai apare prea des pe <piață>. V-am promis că vă trimet pește și o voi
face pe la sfîrșitul lunii acestea.
Pînă acum trei săptămîni a fost o restricție, în sensul că nimeni nu avea voie să intre
și să iasă din oraș, deci se impusese o carantină orașului din cauza unor suspecți
de holeră. Acum însă s-a ridicat carantina după ce în prealabil s-au vaccinat, de
două ori, toți locuitorii și s-a făcut un tratament cu penicilină și tetraciclină.
Concediul mi-a fost programat pentru luna aprilie cînd probabil am să trec
și pe la dumneavoastră într-o scurtă vizită.
Aici se încheie mica mea scrisoare dorindu-vă multă sănătate și numai bine.
Cu mult drag va sărut
Neluțu.
Adresa mea este:
Chițu Ioan
Str. 7 Noiembrie nr. 129, Sulina, Jud. Tulcea
cod 8829".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu