Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti
Bucuresti
25 - 26 iunie 2016
Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti vă invită, în
perioada 25 – 26 iunie 2016, la Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel,
eveniment cultural devenit tradiție care marchează importanta sărbătoare a
calendarului creştin şi agricol.
Atmosfera târgului de odinioară va fi însuflețită cu un
program cultural - artistic din care nu vor lipsi atelierele de creație
interactive, muzica instrumentală, cântecul și jocul, lansările de carte,
recitaluri de excepție, precum și întâlnirea cu tradițiile etnicilor ucraineni.
Sâmbătă, 25 iunie, în cadrul Zilelor culturii ucrainene,
eveniment organizat de Uniunea Ucrainenilor din România și Ambasada Ucrainei
din Bucureşti, publicul este așteptat la un spectacol pus în scenă de
formațiile Kozacioc – Suceava, Zorea – Bucureşti, coordonator – Iaroslava
Colotelo și Trio Banduriste – Cernăuţi. Puteți învăța să încondeiați ouă, să
sculptați în lemn de la meșteri populari renumiți și să vizitați gospodăria
Breaza (Satul Nou).
Începând cu ora 16:00, Orchestra Naţională Radio, dirijor –
Adrian Grigoraş vă invită la un concert extraordinar ce va avea loc pe scena
Dumitra.
Formația de muzică veche Imago Mundi va susține, în cadrul
proiectului Grădini de vară / Enescu: urban vs. tradițional, prin care se
dorește promovarea unui program muzical original, dedicat marelui compozitor și
inspirat de celebrele sale Rapsodii Române, un concert comentat vizual de
proiecții video.
Duminică, 26 iunie, ne vom întâlni cu folcloricul autentic,
ansamblul Doina Oltului – Slatina, Olt și grupul folcloric Gorjeanca -
Târgu-Jiu, Gorj aducând cu ele cântece și dansuri din vatra satului oltenesc,
iar tânărul interpret Florin Mihalache ne va încînta cu un frumos repertoriu de
cântece din Banat.
Sunetul unic al evului mediu balcanic va fi readus la Muzeul
Satului de formația vocal-instrumentala de muzica veche Anton Pann, sub
bagheta dirijorului și orchestratorului Constantin Răileanu.
Ateliere de creație vă așteaptă în fiecare zi, între orele
14:00 – 15:00:
Sâmbătă:
Olărit – Gheorghe Ţambrea – Horezu, Vâlcea
(Casa Curtişoara)
Împletituri din sfoară – Eugenia Tudor, Bucureşti (Casa
Şuici)
Duminică:
Olărit – Raluca Iorga – Horezu, Vâlcea (Casa Chiojd)
Podoabe populare – Ana Maria Rai, Bucureşti (Casa Ieud)
Păpuşi – Ana Ponta, Bucureşti (Casa Stăneşti)
Urăm un călduros "La mulţi ani” persoanelor care poartă
numele de Pavel, Paul, Paula, Petra, Petru şi acordăm acces gratuit în ziua de
duminică, 26 iunie 2016, cu buletinul la purtător!
Vă aşteptăm să târguiţi, să vă bucuraţi de muzică bună şi
produse din gastronomia tradiţională!
PROGRAM:
Sâmbătă, 25 iunie
11:00 Ziua culturii ucrainene
Uniunea Ucrainenilor din România în colaborare cu
Ambasada Ucrainei la Bucureşti
Prezentarea comunităţii ucrainene, scurt istoric, alocuţiuni
Formaţia Vocile Ronei - Rona de Sus, Maramureş
Formaţia Trio Banduriste - Cernăuţi
Formaţia vocal-instrumentală Zorea – Bucureşti
Formaţia huţulilor bucovineni Polonynka – Paltinu, Suceava (Scena Dumitra)
13:30 Vizitarea Casei din Breaza, Suceava
Expoziţie de obiecte meşteşugăreşti şi produse culinare
Formaţia huţulilor bucovineni Polonynka – Paltinu, Suceava
Ateliere de creaţie – încondeiat ouă, sculptură în lemn (Satul Nou)
16:00 Concert
extraordinar (Scena Dumitra)
Orchestra Naţională Radio
Dirijor – Adrian Grigoraş
16:30 Întâlnire cu
scriitori ucraineni din România
Corneliu Irod, Mihai Traista, Maria Oprişan, Ivan Covaci,
Nicolae Corsiuc
Prezintă - Mihai Traista (Sala
V. I. Popa)
18:00 Imago Mundi -
Grădini de vară / Enescu: urban vs. Tradiţional (Scena
Dumitra)
14:00 – 15:00
Ateliere de creaţie:
Olărit – Gheorghe Ţambrea – Horezu, Vâlcea(Casa Curtişoara)
Împletituri din sfoară – Eugenia Tudor, Bucureşti (Casa
Şuici)
Prezintă – actorul Alexandru Nicolae Mihai
9:00 – 19:00 Târgul meşterilor populari …
Duminică, 26 iunie
13:00 Fiii Oltului
Ansamblul Profesionist Pentru Promovarea Culturii
Tradiţionale Doina Oltului – Slatina, Olt
Director – Ion Creţeanu
14:00 Cine cântă
gorjeneşte...
Grupul folcloric Gorjeanca - Târgu-Jiu, Gorj
Coordonator – prof. Ion Drăgan
14:45 Vino mândră să
te joc!
Florin Mihalache – Bucureşti (Scena Dumitra)
15:00 Lansare de
carte - În ocniţe, Nicolae Sava, Editura Tracus Arte, 2015
Prezintă: acad. Răzvan Theodorescu
Pavel Şuşară, critic de artă
Corul Mânăstirii Antim - Bucureşti (Sala V. I. Popa)
Expoziţie cu ilustraţia cărţii (Foaier Victor Ion Popa)
18:00 Craii de
Curtea-Veche – întâlnire muzicală (Scena
Dumitra)
Formaţia vocal-instrumentală de muzică veche Anton Pann
Coordonator – Dr. Constantin Răileanu
14:00 – 15:00
Ateliere de creaţie:
Olărit – Raluca Iorga – Horezu, Vâlcea (Casa Chiojd)
Podoabe populare – Ana Maria Rai, Bucureşti (Casa Ieud)
Păpuşi – Ana Ponta, Bucureşti (Casa Stăneşti)
Prezintă – actorul Alexandru Nicolae Mihai
9:00 – 19:00 Târgul meşterilor populari …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu