Lansare de carte
Iuliana Titov
Muzeul de Etnografie si Arta Populara, Tulcea
9 iunie 2016
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion Tulcea
vă invită joi, 9 iunie 2016, ora 17:00, la sediul Muzeului de Etnografie și
Artă Populară, str. 9 Mai, nr. 2, să participați la evenimentul de lansare a
volumului Relația majoritari – minoritari etnici în Dobrogea de Nord de dr.
Iuliana Titov, apărut la Editura Dobrogea în anul 2015. Cartea va fi prezentată
de prof. univ. dr. Narcisa Alexandra Știuca, de la Universitatea din București
– Specializarea Etnologie și folclor, și conf. dr. Steluța Parau.
Prezentul volum are la bază teza de doctorat realizată la
Universitatea din Oradea, în domeniul fundamental Științe Umaniste sub
conducerea profesorului Ioan Godea și susținută în februarie 2014.
"Abordarea noastră pornește de la convingerea că arealul
studiat n-ar putea fi cunoscut fără studiul comunităților care-l compun. Prin
tema tezei de doctorat și implicit a titlului ales, am dorit sublinierea
valorilor identitare pe care le-am studiat ca un întreg într-o societate
consolidată prin conviețuirea laolaltă, prin munca împreună, majoritari și
minoritari. Am adus alături cei doi termeni majoritari-minoritari pentru a
evidenția un nivel de egalitate al celor două componente culturale, importante
în studierea culturii societale, manifestat prin particularitățile fiecărui
individ și aportul adus la coeziune socială.” (Autorul) - Stiuca Narcisa
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu