luni, 11 aprilie 2016

Monarhii actuale europene




Istoria Familiilor Domnitoare din Europa


Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti


20 aprilie 2016




    Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei organizează, cu sprijinul Casei Regale a României, seria de dezbateri Monarhii actuale europene.
    Primul eveniment, având ca temă Istoria Familiilor Regale Domnitoare din Europa, va avea loc miercuri, 20 aprilie 2016, de la ora 18:30, în Aula Magna a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.
    Vor lua cuvântul Georgeta Filitti, Nicolae Pepene, Marina-Cristiana Rotaru şi Daniel Gheorghe.
   Scopul seriei de dezbateri, prilejuite de Jubileul de 150 de ani al Coroanei Române, este de a a evidenţia performanţa unui sistem monarhic şi rolul unei Case Regale Domnitoare în Europa contemporană.
Intrarea este liberă iar accesul presei este permis.
Rugăm membrii și simpatizanții ANRM să participe la acest eveniment pentru a putea primi invitațiile pentru Garden Party-ul organizat de Casa Regală, la împlinirea a 150 ani de la întemeierea Dinastiei Române, la Castelul Regal Peleș de la Sinaia, în data de 10 mai 2016.
***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu