Libraria Humanitas, Cismigiu, Bucuresti
4 februarie 2016
Joi, 4 februarie, ora 19:00, vă aşteptăm la Librăria
Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) alături de Dana Jenaru,
Ana Maria Caia, Cosmin Ciotloş şi Şerban Georgescu la prima seară japoneză din
acest an. Întâlnirea este dedicată romanului Ţara zăpezilor de
Yasunari Kawabata, una din cele mai frumoase cărţi ale literaturii japoneze
moderne şi una dintre cele trei opere citate de juriu în 1968, când
scriitorului i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură.
În partea a doua a evenimentului, intitulată Despre
dans. Între Orient şi Occident, vom discuta despre evoluţia dansului în
tradiţia japoneză şi în cea europeană, plecând de la o comparaţie între Nihon
buyō, una din cele mai vechi şi mai rafinate arte scenice japoneze, şi baletul
clasic din cultura occidentală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu