sâmbătă, 27 februarie 2016

Exponatul lunii




Muzeul National Peles


Sinaia


martie 2016






Autor: G.  P. Al. Healy (1813-1894)
Ulei pe pânză
Semnat şi localizat, dreapta jos: ,,G. P. A. Healy. Pixit. Roma. 1872.”
Pe spatele pânzei, inscripţia:
"Elisabetha Domna la vârsta di 28 ani 1872 Roma”.

   În cadrul expoziţiei Societăţii Amicilor Belle Artelor organizată la Hotel Herdan din Bucureşti în anul 1873, alături de nume de seamă ale artiştilor români şi străini figurează şi o impresionantă colecţie de artă aparţinând Principelui Carol. Pe lângă pânzele semnate de Emil Volkers, Jan van de Venne, de 33 de acuarele ale documentariştilor Preziosi şi C.Popp de Szathmari, de piese de mobilier create de ebenistul Martin Stöhr, de vase de ceramică, candelabre şi armuri, stau două portrete de aparat, realizate de artistul Healy.
    Originar din Boston, pictorul George Peter Alexander Healy (1813 -1894) a fost unul dintre cei mai mari portretişti ai epocii sale. I-au pozat pe rând Abraham Lincoln, Andrew Jackson, Louis-Philippe, papa Pius al IX-lea, mareşalul Soult, Gambetta şi Lizst. A studiat pictura la Paris şi Roma şi s-a specializat în portretistică. A locuit cu predilecţie în Europa, realizând un număr impresionant de portrete şi ducând o viaţă modestă, alături de numeroasa sa familie. Cu doi ani înainte de dispariţie, Healy revine în Statele Unite şi se stabileşte la Chicago. În anul 1894, memoriile sale sunt publicate postmortem. Intitulate simplu ,Amintirile unui pictor portretist, ele oferă informaţii valoroase despre prima Regină a României.
    Întâlnirea dintre Principesa Elisabeta şi artist s-a produs în primăvara anului 1872 la Roma, unde Healy îi realizează primul portret în costum popular, păstrat în colecţia de pictură a Muzeului Naţional Peleş. Acesta este portretul care a figurat în expoziţia de la Hotel Herdan, alături de un altul, reprezentându-l pe Principele Carol în uniformă de general de cavalerie. Iată, în traducerea noastră, paginile de memorii, în care este evocată cea mai bună perioadă din existenţa Elisabetei, departe de personajul excentric care a devenit mai târziu:
    "Dar dacă vizitele ducelui de Weimar la atelierul meu nu erau întotdeauna plăcute pe de-antregul, alt vizitator era la fel de binevenit ca soarele însuși. Aceasta era o verișoară a tinerei Prințese de Oldenburg, deosebita și încîntătoarea Prințesă de România, viitoarea Regină a țării. Fusese trimisă la Roma pentru a-și îngriji sănătatea și era minunat tot ce spunea; plăcea la fel de tare detașarea ei față de eticheta curții și cred, modul răutăcios în care îi aducea la disperare din acest motiv pe doamna de onoare și și chamberlanul care o însoțeau. Înainte ca portretul verișoarei sale să fie terminat, Prințesa de România l-a comandat pe al său, ca o surpriză pentru soț. ”
    Destinat Principelui Carol, aşa cum afirmă artistul, tabloul o înfăţişează pe tânăra Principesă în costum popular. Ca şi în cazul portretului Mariţicăi Bibescu, pictat de C.Popp de Szathmari, Elisabeta a ales să pozeze în costum popular, cu şiraguri de margele la gât, voal de borangic şi pafta în jurul taliei. Alegerea ei nu este fortuită: reprezintă o declaraţie politică mascată, un gest deghizat de solidaritate cu românitatea sud-dunăreană pentru ale cărei drepturi, Carol va depune eforturi politico-diplomatice importante.
    "Am pictat-o în costum popular; el consta într-un fel de cămașă brodată, cu mâneci lungi și vaporoase, o vestă deschisă, o fustă roșie brodată cu aur, ghete roșii și un văl transparent acoperind întregul costum, brodat de asemenea, în roșu și aur. Costumul i se potrivea mănușă; figura sa expansivă era aproape perfectă, singurul defect fiind o frunte prea înaltă. Încă de pe atunci își purta părul după moda de azi, scurt și ondulat pe frunte, pentru ca acest mic defect să fie camuflat”.
Deşi cei doi se vor revedea în acelaşi an la Sinaia şi apoi, cu ocazia ceremoniilor încoronării din anul 1881, artistul i-a urmărit cu interes şi emoţie nedisimulată evoluţia spirituală de-alungul întregii sale existenţe. De la Healy ne-a rămas până azi, poate cea mai frumoasă descriere a Elisabetei:
    "În ultimii ani, Regina Elisabeta a devenit celebră și s-a scris mult despre ea atât în America, cît și în Europa. Sub numele de Carmen Sylva, a publicat poeme și romane, eseuri și piese de teatru nu doar în germană, limba ei nativă, ci și în franceză. A fost încoronată de Academia Franceză și Pierre Loti, autorul romanului Pecheurs d‘Islande a scris despre ea cu mare entuziasm, dacă nu cu perfectă discreție. Dar mai bine de douăzeci de ani în urmă, când a vizitat atelierul meu, era abia cunoscută în cercul propriu și de cei norocoși să facă parte din anuturajul ei. Mi-a spus, în timpul lungilor ședințe, totul despre viața ei de familie; despre Carl, soțul său, despre adorabila sa fetiță, - atât de devreme, vai, luată dintre noi, despre interesul ei față de patria adoptivă și despre dorința ei de a face tot ce e omenește posibil pentru fericirea poporului ei. A fost născută Prințesă de Neuwied, un foarte mic și modest principat de pe Rhin și a fost crescută de admirabila ei mamă ca orice fată din ținut. Educația ei a fost totuși completă; vorbește engleza și franceza la fel de bine ca pe propria ei limbă, fără nici urmă de accent. Este o excelentă muziciană și are un talent special pentru miniaturi și anluminuri vechi. Tot ceea ce face pare făcut cu multă ușurință; și orice ar avea de făcut, face cu atât de multă pasiune, de parcă întreg viitorul ar depinde de reușita întreprinderii. Cred că cel care a reușit să o cunoască pe Regina României va fi de acord cu mine că nici o femeie nu a fost vreodată mai specială, mai rafinată, mai caldă, politicoasă, miloasă, mai îndrăgstită de tot ce e pur și nobil; și dacă aceste trăsături se regăsesc în portretul ei, îmi place să cred că omagiul pictorului american nu-i va displăcea”.
    Unul dintre momentele pe care Healy le preţuieşte în mod deosebit este invitaţia la masă, pe care familia sa o adresează Principesei şi pe care aceasta o acceptă cu foarte mare bucurie. Iată cum este descris episodul:
    "De-a lungul ședințelor, Prințesa s-a interesat de membrii familiei mele. [....] Prințesa, părând curioasă, - am mentionat deja cît de miloasă era – am îndrăznit să spun că dacă dorește să-i facă o favoare mare pictorului său și să ia prînzul în casa lui, îi va prezenta atunci și membri familiei. <Aș fi atât de încântată să iau prînzul cu dumneavoastră, domnule Healy, ar fi atât de plăcut !> Și chiar mi s-a părut foarte încântată de prânz, de absența totală a etichetei și ceremoniei, iar plăcerea a fost reciprocă. Mă tem doar că doamna ei de onoare a suferit crunt. Prințesa era atât de veselă, de fericită, de încântată de muzica unui (câştigător de) Grand Prix de Rome, adus de la Villa Medici, atît de plină de admirație față de frumusețea femeilor noastre americane de la țară, încât eticheta de curte era în fiecare moment desigur șifonată și exasperată. Mi-a părut sincer rău cînd am terminat portretul și încântătorul meu model s-a înapoiat în țara sa de adopție”.
    În anul 1954, nepoata pictorului, Marie de Mare publică la New York o biografie a artistului, în care reia acest episod, cu aceeaşi încântare cu care îl relatase bunicul său în urmă cu mai bine de o jumătate de secol:
    "Impulsionat de interesul sincer al tinerei față de discuțiile despre soție și fiice, Healy și-a întrebat modelul într-o bună zi dacă i-ar face plăcere să ia prînzul împreună cu doamna Healy și fetele. <Aș fi încîntată să iau masa cu dumneavoastră, domnule Healy. Ar fi atît de plăcut>, plăcerea nefiind împărtășită de doamna sa de onoare și de șambelan și stârnind enervarea lor față de gusturile plebeiene ale artistului. Acea seară a rămas pentru toți una dintre cele mai încîntătoare, mai profunde amintiri din Roma. Au discutat îndelung, bucurându-se de o masă bună, și la final, talentatul compozitor de la Villa Medici, Charles Lefebvre, i-a fermecat cu delicatețea compozițiilor sale. La lumina lumânărilor, tânăra femeie stătea așezată pe podea lîngă foc, ascultând cu emoție Sonata lunii, Elisabeta ținînd mâna Mariei (N.t. una dintre fiicele lui Healy) și accentuând fiecare schimbare de ton cu apăsarea degetelor ei. Mai târziu, Edith (N.t. alta fiica a artistului) a fost rugată să cânte la harpă. Poetă, Regina și-a construit un adevărat nume sub pseudonimul Carmen Sylva. Ea a întrebat-o pe Mary dacă știa romanul ei și și-a exprimat nerăbdarea de a-l vedea publicat. De-a lungul lucrului la tablou, artistul a aflat că Prințesa Elisabeta era la Roma ca să se recupereze după naștere și a încurajat-o pe tânăra mamă să vorbească despre adorabila fetiță pentru că de fiecare dată când rostea numele micii Maria fața i se lumina de infinită iubire – o natură sensibilă, prea sensibilă pentru procesele și intrigile țesute în jurul tronului. Odată portretul Prințesei Elisabeta terminat, George Healy era pe val ....
    Tânără femeie şi proapătă mamă, Elisabeta iradia în jurul ei bunătate şi bucurie. Ca şi mai târziu, când după 1890, luptă ca o leoaică pentru a legitima iubirea dintre moştenitorul tronului, Ferdinand şi domnişoara sa favorită, Elena Văcărescu, umilindu-şi adversarii cu virulenţa stilului ei epistolar, Elisabeta îşi dezvăluie latura romantică. Ea intervine în povestea de dragoste neîmpărtăşită dintre Sofia Charlotte de Oldenburg şi unul dintre ducii de Weimar şi determină ruperea cu scandal a logodnei. Gestul ei din 1891 este aşadar, un soi de recidivă:
    "În 1871, o tănără și frumoasă fată, Prințesa de Oldenberg, i-a pozat lui Healy pentru un portret destinat logodnicului său, Ducele de Weimar. I-a mărturisit pictorului că detesta să-și vadă viitorul soț ! Americanul a fost foarte șocat de faptul că în secolul al XIX-lea ar mai exista atîta tiranie în problema căsătoriei și într-un glas cu fascinanta Elisabeta, Prințesă de România, a sfătuit-o să îi mărturisească cît mai grabnic tatălui ei frica și oroarea față de logodnic. Ruperea logodnei în ajunul căsătoriei a stârnit mare vâlvă”.
    Într-o reuşită compoziţie pe verticală, artistul realizează portretul Elisabetei în mărime naturală, semiprofil dreapta, în peisaj montan. Rafinat, în culori vii, dominate de roşu, cu mâinile graţios împreunate la nivelul încheieturilor şi ochii aţintiţi către privitor, portretul va fi reluat cu mici variaţiuni de cel puţin două ori în anii ce au urmat . La fel de încântător rămâne portretul literar pe care artistul îl schiţează modelului său feminin preferat şi care asemenea picturii, oferă cititorului momente de reală bucurie.
Autoare text: Macrina Oproiu
Traducere texte memorii: Macrina Oproiu
***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu