joi, 18 februarie 2016

Arcalia și neamul meu




Arta plastica contemporana romaneasca


Vasile Muresan Murivale


Galeria Caminul Artei, Bucuresti


25 februarie - 10 martie 2016




   O minune, o minune este întoarcerea în copilărie. Deodată am auzit o voce care îmi spunea: “Ți-am dat talent, ai lucrat ca un sclav nu zic ba, însă uite, nu ai pictat familia ta și locul unde te-ai născut. Mult nu mai este este, grăbește-te”. Astfel de voci interioare te caută rar.
   Arcalia și neamul meu este partea a treia a tripticului început cu Rude divine – Galeria Căminul Artei- 2013. Teme după maeștri. Ipostaze cristologice - Galeria Orizont 2014, Stejarii din Arcalia - la Fundația Dignitas și Arcalia - Galeria L’Entrepot Monaco 2015.
La acest potret de familie am lucrat doi ani.
Mama era încă în viață, aș fi vrut să știe la ce lucrez.
Din nefericire, neamul meu nu este iubitor de artă. Religia lor e ca un opium.


   În ani tinereții am fost la peisaj cu șevaletul acolo unde peisajul mă chema. Pe Valea Tigăului, cea mai dragă inimii mele, la Valea Sieului, în prunduri și barcuri sau fânețe. Mai târziu am făcut documentația satului, peste o mie de fotografii în diferite perioade de anotimp ale satului Arcalia și ale satelor vecine, Șieu Măgheruș, Valea Măgherușului, Sărățel, Crainimăt, Chintelnic, Chiraleș și Țigău.


   Arhiva cu portrete ale celor din neamul meu. Nu am fotografii cu bunicii mei, doar pe mama “tână”, Marina, o știu în viață, era mama tatălui meu. Apoi părinții mei, frații, surorile și copiii lor, cumnații, cumnatele, unchii și mătușile, verișoarele și verișorii, strănepoții și strănepoatele. La început am făcut schițe de portret în baitz pe hârtie A3 cu fontă, câteva sute, pe care le-am copiat pe folie de plastic transparent și cu desenul punctat ca pauzele de la frescări, apoi le-am redesenat pe pânză, constituind astfel o frescă cu fragmente ale întregului meu neam. Lucrările din această perioadă, în contrast cu seria Rude divine, sunt în culori terne de pământ, ocru, roșu oxid, verde, albastru ultramarine și brun. Ele sunt reasamblate într-un asamblaj pavimentar, care poate fi receptat tridimensional. Seria peisajelor cuprinde vedute cu satul Arcalia, ulițele, dealurile, parcul dendrologic, castelul grofului, pădurea, valea cu stejari, prundurile cu sălcii, grădinile și câmpurile roditoare. Lucrarea se dorește a fi un omagiu adus locului nașterii mele și neamului meu.


    Întregul ansamblu va fi expus în perioada 25 februarie – 10 martie 2016 la Galeria Căminul Artei – CAV. Și, probabil, în viitor la Castelul din Arcalia.
Toată seria cuprinde peste o mie de lucrări, schițe, uleiuri pe pânză și cartoane.
   O expoziție în care domină sentimental locului și al chipului omenesc, de la copii, la maturi și vârstnic. Expoziția va fi panotată precum petalele trandafirilor ori ca amintirile într-un caiet de altădată.
Întru amintirea părinților mei, Axente și Rafila Mureșan.


Vasile Mureșan Murivale
***Uniunea Artiștilor Plastici din România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu