Arta plastica contemporana romaneasca
Liviu Nedelcu
Galeriile de Arta Focsani
18 februarie 2016
Gest și materie
Disputată mereu între un figurativism cu investitură
culturală, de amplă deschidere conotativă și un expresionism abstract la fel de
conștient asumat ca atitudine culturală, în traseul obstinatei căutări/practici
a unei libertăți maxime în raport cu realitățile extraestetice, dar cu atât mai
atentă la exigențele compoziției pur picturale, creația lui Liviu Nedelcu
exploatează fără rezerve, fără prejudecăți, instrumentarul conceptual și
expresiv pus la dispoziția unui artist cu experiență de atelier de specificul
eclectic al postmodernismului. Totuși, libertatea gestului ca expresie a unei
alerte neliniști, a unei energii interioare de natură biologică și, în aceeași
măsură, psihică, prezentă în toate/în majoritatea compozițiilor sale, dincolo
de angajamentele semantice ale ciclurilor ce le includ, dovedesc opțiunea de
fond pentru gestualism, pentru libertatea imperioasă a mișcării în spațiu și
preferința pentru spațiile/compozițiile deschise. Această constanță a prezenței
traseelor gestuale, uneori tinzând spre stagnarea gestului în pată, asigură
omogenitatea stilistică a creației sale angajată în susținerea unor atitudini
sociale, spirituale, culturale și chiar polemic culturale cu exigențele lor
retorice.
Ciclul de picturi recent realizate, și care fac obiectul
actualei expoziții, explorează filonul acestei abstracții esențial legate de
concret, de materialitatea substanței picturale, cromatice și de suport concret
și, de materialitatea/substanțialitatea psihică. Modernismul istoric pune în
dezbatere relația abstract-concret în cadrul defigurativizării raționaliste, al
reducției tridimensionalității la planeitate și al diversității formale
mimetice la severitatea geometrică. În opoziție cu acest program auster, care
exclude în aceeaşi măsură proliferarea/descriptivitatea formală analitică și
substanțialitatea cromatică, expresionismul abstract la fel de ostil
reprezentării, debutează la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, sub
semnul protestului politic, la fel de violent ca tensiune a mișcării, ca regim
cromatic, ca și realitatea la care reacționează, transferând-o în limbaj
artistic.
Dacă semanticitatea
abstracționismului conceptual, geometric, este fie de încărcătură metafizică,
fie de referință filozofică, neoplatonică, fie de citare științifică, (până la
totala autoreferențialitate a minimalismului), abstracționismul liber,
expresionist deschis unor angajamente tematice subiective la fel de limitate în
afara primei vehemențe retorice, se asociază explorărilor psihologice care
caută un eu primitiv de dincolo de primele schițe de limbaj, de pe pragul
dintre civilizație și naturalitatea pură, în care „gestul și cuvântul” sunt
încă solidare, dar este și deschis hibridărilor cu discursul figurativ și în
continuitatea complementarității cu discursul vorbit, cu cuvântul, gestul
devine scriitură, semn, text. Acest traseu al depășirii primei investituri
protestatare, de anvergură politică a gestualismului i se încadrează creația
lui Liviu Nedelcu, uneori de un gestualism pur, total liber de sarcina
figurativă, deși alteori foarte coerent integrat, mai precis integrând
discursul figurativ.
Ciclul Abstract,
căruia i-a integrat și lucrări din subciclul Cuiburi aduce în pictura lui Liviu
Nedelcu un plus remarcabil de concretețe materială, o densitate a traseului
cromatic la care participă atât consistența suportului pigmentar, cât și
intensitatea- armonică - a culorii. Raporturile între tonurile de roșu,
tonurile de albastru, secondate de alb, sunt uneori extinse pe suprafețe ample
în economia compoziției, și de trasee de un negru intens, și la care participă
uneori și alte culori verde, orange, galben, brunuri calde. Dinamismul gestual
susține o tramă narativă la fel de consistentă, deși lipsită de suportul
explicit al unei „istorii”, confruntarea, continuitatea dintre mișcarea
energic-deschisă, angajând spațiul, și nuclee care convertesc această mișcare,
uneori curbilinie spre o circularitate aproape închisă, cu tensiuni de
tridimensionalitate (cuiburile, sau simple aluzii la nod sau centru) generând,
un centru spațial și de condensare temporală (Alexandra Titu)
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu