Muzeul Municipiului Bucuresti
4 decembrie 2015 - 31 ianuarie 2016
Nicu Enea s-a născut la 28 mai 1897 în satul Valea Arinilor
din judeţul Bacău, într-o familie de ţărani. După terminarea şcolii primare a
urmat cursurile Şcolii Normale de învăţători din Piatra –Neamţ.
În 1921 s-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti,
pe care a frecventat-o cu intermitenţe, până în 1928. Aici a studiat desenul cu
C. Artachino, pictura cu G. D. Mirea şi Camil Ressu iar sculptura cu Fr. Storck.
În paralel a urmat cursurile Academiei Libere de Pictură, unde profesori i-au
fost Jean Al. Steriadi, A. Verona şi Gheorghe Petraşcu. În 1926 s-a căsătorit
cu pictoriţa Elvira Paloşanu-Gârleanu, nepoata scriitorului Emil Gârleanu.
Îşi începe activitatea expoziţională în 1925 cu o "personală” la Bacău, prin intermediul societăţii Ateneul Cultural. Pictor
prolific, înzestrat cu o mare putere de muncă, va deschide apoi, timp de peste
două decenii, numeroase expoziţii personale cu precădere în Bucureşti, unde în
egală măsură va expune cu regularitate la Saloanele Oficiale sau la
manifestările Tinerimii Artistice. Universul artei sale, aflat sub semnul
virtuozităţii mijloacelor de expresie şi ale echilibrului imagistic, a fost
rezumat astfel: "discret sentimentale, lucrările lui Enea încheagă o lume
particulară, recognoscibilă, o lume a adevărului pe care îl hrăneşte binele, o
lume etică aşadar, subsumabilă unui ideal de frumuseţe. Iar acest ideal poartă
în sine un canon al măsurii, al ponderii care-i dozeză construcţia, lumina,
culoarea , al bucuriei de a picta, din care se hrănesc toate acestea...”
Preocupat în mare parte de definirea picturii cu subiect
naţional, un anume segment al artei sale s-a întemeiat pe ordonarea ritmică a
volumelor, pe structurarea solidă a motivului, pe o cromatică reţinută,
mărturisind o înclinare către monumental şi pictura murală. Aceste calităţi, se
pare, l-au făcut remarcat de către Casa Regală a României- Regina Maria îi
achiziţionase o lucrare încă din 1931 – care la rânduit în grupul artiştilor
cooptaţi să înfrumuseţeze noul Palat Regal. Astfel, între 1935 şi 1936 Nicu
Enea a pictat la palat şase compoziţii mari, întruchipând "artele” (Pictura,
Sculptura, Arhitectura, Dansul, Muzica, Poezia) şi alte cinci de mai mici
dimensiuni. De altfel, în 1933 fusese invitat, împreună cu soţia, şi de Regina
Mărioara a Iugoslaviei să studieze pictura bizantină din ţara vecină –
călătorie finalizată cu două expoziţii la Belgrad şi Zagreb, dar şi cu escapade
documentare la Roma şi Veneţia. În 1937, alături de Ion Diaconescu, a pus
bazele Pinacotecii municipale din Bacău.
În anii 1938 şi 1939 a pictat plafonul ambasadei Uniunii
Sovietice din Bucureşti şi tot acum s-a dedicat mai accentuat picturii
neobizantine. Sunt notabile participările sale la zugrăvirea bisericii Sfinţii
Voievozi din Bacău (1939) şi a catedralei din Chişinău (1942-1943). Între 1944
şi 1946 Enea s-a retras într-un fel de exil autoimpus la Brăeşti – Buzău, timp
în care a lucrat ca funcţionar la primăria comunei, dar până în 1947 nu şi-a
întrerupt activitatea artistică, reuşind să expună la Salonul Oficial,
Tinerimea Artistică şi să organizeze o ultimă "personală” la Bucureşti.
Este perioada când arta sa atinge summum-ul expresivităţii
plastice: "obiectele din ambianţa pictorului au o materialitate definită de
conturul clar al formelor, de coloritul lipsit de exuberanţă. Pictorul este un
meditativ şi construcţiile lui plastice oglindesc această contemplare tăcută a
înfăţişărilor celor mai obişnuite ale lumii vizibilului (...) o geometrie
secretă constituie armătura acestor arhitecturi sobre, în care ritmurile
verticalelor se strâng în mănunchiuri puternic articulate. ”
Începând din 1948 este marginalizat de noul regim. Simpatia
de care s-a bucurat din partea Casei Regale în perioada interbelică poate fi
unul dintre motivele pentru care nu este agreat la începuturile comunismului.
Se încadrează muncitor-vopsitor la fabrica Proletarul din Bacău şi, împins de
nevoi, se străduie să convingă autorităţile de originea sa sănătoasă şi de
bunele sale intenţii în artă: compune lozinci, pictează portretele clasicilor
marxism-leninismului, realizeză tablouri cu tematică proletcultistă. Cu unele
rezerve, în 1954, lucrarea Nuntă ţărănească îi este admisă totuşi pe simezele
Anualei de Stat. În 1960 statul român dăruieşte două tablouri ale sale, Dans
naţional şi Natură statică, Preşedintelui indonezian Sukarno – dovadă că
arta sa începuse să-şi reintre în drepturi. Nu mai prinde însă momentul deplin
al reabilitării sale, căci la 16 septembrie a aceluiaşi an, Enea se stinge din
viaţă.
Expoziţia care l-a readus definitiv în atenţia iubitorilor
de artă a fost retrospectiva din 1965, itinerată în marile oraşe din ţară,
inclusiv în Bucureşti. La Bacău, în semn de preţuire pentru acest fiu al
oraşului, la 27 decembrie 1970 s-a deschis Casa memorială Nicu Enea, în
colecţia căreia astăzi pot fi admirate câteva sute de lucrări de pictură şi
grafică din opera artistului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu