luni, 28 septembrie 2015

Zilele Culturii Sârbe




Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti 


Bucuresti 


30 septembrie - 3 octombrie 2015





    Uniunea Sârbilor din România (USR), în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti, Muzeul Naţional George Enescu din Bucureşti şi Liga de Prietenie Româno-Sârbă organizează, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie, evenimentul cultural Zilele Culturii Sârbe.
    În data de 30 septembrie este prevăzută inaugurarea sediului din Bucureşti al Uniunii Sârbilor, eveniment care va fi urmat de o prezentare a activităţilor comunităţii din Bucureşti, şi de deschiderea oficială a evenimentului Zilele Culturii Sârbe.
    Joi, 1 octombrie, cu începere de la ora 14.00, va avea loc, la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, vernisarea expoziţiei de fotografie Coroana Prieteniei Româno-Sârbe. Tematica expoziţiei este nunta regelui Alexandru I al Iugoslaviei cu principesa Maria de Hohenzollern-Sigmaringen. De asemenea, în cadrul evenimentului va fi lansată cartea bilingvă sârbo-română Tezaurul Amintirilor şi vor fi prezentate filmele Încoronarea regelui Petru I Karadjordjevic şi Nunta regelui Alexandru cu principesa Maria.
   Tot joi, cu începere de la ora 19.30, este prevăzut, la Muzeul Naţional George Enescu, un concert de muzică clasică susţinut de duetul Shake&Speare, respectiv Ivan Simeunovic (vioară) şi Milivoje Veljic (pian).
    În ziua de vineri, 2 octombrie, la sediul Uniunii Sârbilor din Bucureşti va avea loc proiecţia filmului Pădurea, în prezenţa regizorului Sinişa Dragin.
    Zilele Culturii Sârbe se vor încheia în ziua de sâmbătă, 3 octombrie, la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, unde, cu începere de la ora 10.00, va fi prezentat un spectacol folcloric la care vor lua parte Ansamblul Cultural Sf. Sava şi orchestra de Tamburaşi Batini becari, ambele din Sânnicolaul Mare (jud. Timiş).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu