miercuri, 30 septembrie 2015




Muzeul Poni - Cernatescu  


Iasi


octombrie 2015





    În luna octombrie, la Muzeul Poni - Cernătescu din Iaşi, publicul poate admira ponitul, un mineral a cărui titulatură este o reverenţă lexicală adresată numelui prestigiosului om de ştiinţă Petru Poni. 
    Încă de la începutul carierei sale didactice, Poni şi-a îndreptat atenţia asupra valorificării bogățiilor naturale ale țării, domeniu căruia îi dedică peste 28 de ani de cercetări (1872 - 1900), ale căror concluzii sunt publicate cu titlul Studii asupra Mineralelor din România (1900). Ca o recunoaştere a importantei contribuţii adusă de savantul ieşean la studiul geochimic şi petrografic al mineralelor din arealul românesc, geologul Vasile C. Buţureanu, a numit ponit (carbonat de mangan cu conţinut redus de fier), un mineral pe care l-a descoperit şi apoi l-a făcut cunoscut în literatura mondială de specialitate.
    Ponitul este valorificat muzeografic la demisolul Muzeului Poni-Cernătescu, într-un un spaţiu special reconstituit de specialiştii muzeului nostru, sub forma unei mine de secol XIX, unde vizitatorii pot admira frumuseţile adâncului - flori de mină şi minerale ce provin din donaţii şi achiziţii primite din partea pasionatului colecţionar, tehnicianul miner Constantin Gruescu - grupate alături de o interesantă colecţie de mostre mineralogice.
    Invităm publicul pe această cale la Muzeul Poni - Cernătescu din str. Mihail Kogălniceanu Nr. 7 B, Iași, pentru a afla mai multe detalii despre exponatul lunii octombrie dar și despre celelalte piese valoroase din patrimoniul acestui muzeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu