Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită, în perioada 5 august
- 4 octombrie, la Palatul Suţu la expoziţia dedicată lui Marcel Iancu prin o
serie de lucrări ale artistului restaurate de atelierul de restaurare pictură
al Muzeului Municipiului Bucureşti
"Cantitatea nu supleiază calităţii, în artă. Democraţia a
fost funestă artei." (Marcel Iancu)
"Pictor, grafician, ilustrator de texte, realizator de
decoruri de teatru, arhitect, urbanist, conferenţiar şi comentator pe teme de
actualitate în perimetrul artelor frumoase, Marcel Iancu a fost posesorul
acestor multiple înzestrări şi ceva mai mult; o prezenţă influentă, animator
extrem de dinamic în domeniile competenţei sale, promotorul unei optici
moderne, suple, orientate spre emanciparea energiilor creatoare de riscul
limitărilor şi marginalizării (provincialism, apatie, comoditate
con-juncturală, oportunism gregar), preocupat să înlăture orice ar diminua
şansele Operei de a răspunde exigenţelor valorice autentice şi comunicării cu
un public cuprinzător." (Geo Șerban -Intalniri cu Marcel Iancu)
Marcel Iancu, născut pe 24 mai 1895 la Bucureşti într-o
familie înstărită de evrei, a rămas cunoscut în istoria artelor drept
co-fondator al Dadaismului şi exponent important al Constructivismului în
Europa de Est.
În anii liceului a studiat pictura cu Iosif Iser. Tot
atunci, împreună cu Tristan Tzara (Samy Rosenstock) şi Ion Vinea (Ion
Iovanaki), a publicat revista Simbol (1912), în care debutează ca grafician.
În 1914 pleacă în Elveţia, să studieze matematica, dar un an
mai târziu se hotărăşte să studieze arhitectura cu Karl Moser, secţie pe care a
absolvit-o în 1917, la Academia de Politehnică din Zürich.
La Zürich se alatură unui grup de tineri artişti precum Hans
Arp, Tzara, Viking Eggeling, Hans Richter, Richard Huellsenbeck, Hugo Ball,
soţia acestuia, Emmy Hennings şi participă, în data de 5 februarie 1916 la
deschiderea faimosului Cabaret Voltaire – nucleul mişcării dadaiste. Aici
frecventează reuniunile artistice ale grupului dada, responsabil fiind cu
scenografia şi designul de costum.
În această perioadă de activitate efervescentă realizează
afişe, măşti, ilustraţii, şcenarii, eseuri şi ţine conferinţe pe temele
avangardei artistice. În 1917 participă la prima expoziție dada la Galeria
Dada din Zurich cu Arp, Giorgio de Chirico, Paul Klee si Tzara.
La Basel a devenit membru al grupării Das Neue Leben (Viaţa
nouă), formată din artişti precum Arp, Fritz Baumann, Augusto Giacometti, Oscar
Lüthy, Otto Morach, şi Sophie Täuber, iar anul urmator înfiinţează împreună cu
Hans Arp, Baumann, Viking Eggeling, Emmy Hennings şi Hans Richter grupul
Artiştii radicali, ce-şi propune respingerea individualismul în artă.
După perioada pariziană (1919 - 1921) se desparte treptat,
atât de mişcarea dadaistă cât şi de tendinţele suprarealiste. Artistul s-a
distanţat de nihilismul de tip dada când acesta a devenit reţetă, după cum, mai
înainte, se opusese ideii de ataşare a mişcării dada la suprarealism. Tendința,
la el naturală, de depăşire a tiparului, de însuşire a noului, se opune nihilismului
gratuit şi extravagant şi devine un avangardist care alege rigoarea şi
profesionalismul, un perfecţionist care intrigă contemporaneitatea artistică.
În 1922, revenit în România cu experiența artistică
dobândită în preajma unor Paul Klee, Hans Arp, Arthur Segal, M.H. Maxy, Victor
Brauner, Georges Braque, André Breton sau Jean Cocteau, devine unul dintre
promotorii marcanți ai artei de avangardă de la noi. Face parte din grupul
Contimporanul (1924-1936), condus de poetul Ion Vinea, care edita revista cu
acelaşi nume, se ataşează unor grupări avangardiste eterogene ca Art Nouveau
(1929-1932), Grupul de artă și Criterion(1933-1937), la care aderaseră artişti
precum M.H. Maxy, Victor Brauner, Hans Mattis Teutsch, Corneliu Michăilescu.
Alături de Vinea şi Maxy organizează prima expoziție
internațională- Contimporanul deschisă în Bucureşti la 30 noiembrie 1924 la
care au participat printre alții nume sonore ale avangardismului european
precum Paul Klee, Hans Arp şi F.T. Marinetti.
În paralel se afirmă ca architect şi proiectează primele
case moderniste ale Bucureştiului. Influenţat de cubism şi constructivism,
renunţă la simetrie şi ornamente istoriste şi optează pentru elemente
înnoitoare ca faţada simplă, acoperişul-terasă, fereastra-hublou, pereţii de
sticlă şi pereţii pictaţi, linia discontinuă şi uşile glisante .
Întru susținerea ideilor sale novatoare a publicat cu Horia
Creangă și Octav Doicescu volumul manifest Către o arhitectură a Bucureștilor
(1935).
A conceput între 1922 si 1938 peste 40 de imobile, cu
destinaţie de locuinţă uni-familială în mare parte, dintre care amintim Vila
Fuchs din strada Negustori, Imobilul Hermann Iancu din strada Trinităţii (unde
el a locuit o vreme), Imobilul Bazaltin, sau Casa Juster.
Artist complet, pictor, grafician, arhitect, designer de
interior şi mobilier, eseist şi activ căutător al artei noi, Marcel Iancu a
conectat, practic, Bucureştiul la curentele artistice europene cele mai
importante în epocă.
În 1941, când legea antievreiască începe să se aplice în
România, părăseşte ţara împreună cu familia şi se stabileşte în Palestina. Aici
se afirmă ca profesor şi artist sub numele de Marcel Janco şi contribuie
semnificativ la dezvoltarea culturală a tânărului stat Israel.
Prezenţa lui Marcel Iancu, după bogata experienţă europeană,
e semnificativă în arta israeliană, el devenind unul dintre cei mai valoroşi
artişti ai Israelului: a deschis 30 de expoziţii personale la Tel Aviv, Haifa,
New York, Paris, Zurich, Basel, Milano şi a participat la Bienala de la Veneţia
din anul 1952.
Architect angajat la secţia de urbanism a oraşului Tel Aviv
şi apoi la Ministerul Muncii, a coordonat, de asemenea, şantiere de restaurarea
unor centre istorice şi a proiectat parcuri naţionale. A predat pictura în
diverse institute de artă, iar în 1953 a fondat Departamentul de Profesorat
Artistic la Colegiul Oranim; a făcut scenografie pentru Teatrul Habimah.
A fost, în 1948, unul dintre fondatorii mişcarii artistice
Noi Orizonturi, iar în 1953 a înfiinţat colonia de artişti Ein Hod.
Printre recompensele meritelor sale deosebite menţionăm
premiile Dizengoff al oraşului Tel Aviv în 1951 şi, în 1967, Premiul Naţional
Israel Independent Prize pentru întreaga activitate artistică.
Un an înainte de moartea sa, survenită în 1984, s-a
înfiinţat la Ein Hod muzeul ce-i poartă numele - Muzeul Janco Dada.
Expoziţia de faţă prezintă publicului nouă lucrări, dintre
care patru provin din pinacoteca muzeului şi au fost restaurate în cadrul
proiectului Vindecări miraculoase, coordonat de Laboratorul de Restaurare al
M.M.B., alte trei lucrări aparţin colecţiei Ligia şi Pompiliu Macovei şi o
lucrare, prin bunăvoinţa domnului Ioan D. Popa, restaurator şi şeful Secţiei de
Restaurare/Conservare a M.M.B., din colecţia sa particulară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu