Daniela Kovats
Galeria de Artă Grand Hotel Traian, Iași
1 - 31 august 2015
Pentru a doua oara, la Galeria de Arta Grand Hotel Traian
Iasi, Daniela Kovats va expune tablouri realizate din diverse semințe, boabe
și macaroane. Tablourile reprezintă figurile unor personalităţi cunoscute din
lumea artistică românească şi internaţională, dar şi personaje şi locuri
istorice.
Printre personajele transpuse în tablouri realizate de
Daniela Kovats se numără Florin Piersic, Marin Moraru, Horaţiu Mălăele, Nicu
Constantin, Mircea Albulescu, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Vlad Ţepeş, dar
şi Sharon Stone, Oprah Winfrey, Julia Roberts, Tom Jones, Mr. Bean, Michael
Jackson. Pentru realizarea tablourilor, Daniela Kovats foloseste seminte de in,
muștar, mac, susan, mei, rapiță, orez, iar în unele cazuri alte materiale,
precum strasuri, mărgeluțe și nisip colorat.
"Întotdeauna, artele plastice au avut nişte delimitări
foarte mobile. De fiecare dată când un artist înzestrat a hotărât să se sature
de limitele pe care le-a respectat până la un moment s-au născut genuri noi,
orientări noi. Daniela Kovats a făcut totul din instinct. Meritul mare al
artistei este că niciodată nu a rămas dezechilibrată. I-a plăcut să privească
figura umană. Această trecere, mai mult figurativă spre figura umană ne arată
că această pornire artistică are rezoane adânci, este determinată de un anumit
resort sufletesc, care i-a împins atenţia într-o anumită direcţie“, a afirmat
criticul Dan Lăzărescu.
Kovats Daniela s-a născut la 21 iunie 1968, în localitatea
Salonta, judeţul Bihor. Din primavara anului 2008, s-a mutat la Arad împreună
cu soţul, după 20 de ani petrecuţi în Ploieşti şi Bucureşti. Nu a absolvit
cursuri de specialitate în domeniul picturii, pregătirea de bază fiind de
tehnician în administraţia publică.
Preocuparea pentru pictură o are din copilărie când a
început să schiţeze peisaje din natură. După adolescenţă a continuat să-şi
dezvolte această pasiunea pentru pictură prin lucrări pentru colegii de
serviciu şi prin realizarea unor picturi murale în propria casă.
"Îmi aduc aminte că tatăl meu a fost cel care a observat
înclinaţia mea către artele frumoase şi nu a pierdut nicio ocazie să mă
impulsioneze şi, în acelaşi timp, să-mi confirme prin cuvinte faptul că merită
să îmi cultiv vocaţia. O imagine din paste făinoase reprezentând un soare, pot
să spun că a fost începutul meu în arta neconvenţională. După care, am realizat
o lucrare stilizată reprezentând o vază şi un trandafir din seminţe, aceasta
fiind prima mea lucrare din seminţe.” (Daniela Kovats).
Expoziţia de tablouri realizate din diverse semințe poate fi
vizitată în perioada 1-31 august 2015, în holul Hotelului Traian din Iasi, în
fiecare zi, începând cu orA 07.00.
Curator Galeria de Arta Grand Hotel Traian : Stefania
Mihailescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu