Asa cum se stie, dupa batalia de la Leipzig, Napoleon a fost
costrans de inamici sa abdice, stabilindu-i-se un exil destul de onorabil pe
insula Elba, unde i s-a acordat dreptul sa poarte titlul de rege peste un
teritoriu de 224 kmp si o populatie cu putin peste 20.000 locuitori.
Plecarea de pe tarmul Frantei a fostului imparat, devenit
rege de opereta, a avut loc in dimineata de 5 mai 1814.
I s-a permis sa ia cu el numai cativa servitori si prieteni,
printre care fostul maresal al palatului Bertrand si contele de Montholon, un
vechi aristocrat care si-a oferit rapid serviciile imparatului atunci cand
acesta a ajuns la putere, s-a pus pentru scurt timp in slujba Bourbonilor
imediat dupa caderea lui, dar i-a redevenit "credincios" lui
Napoleon cand demara spre Elba.
Contele era insotit de tanara si frumoasa sa sotie, ale
carei atentii fata de imparatul ajuns rege au devenit vizibile la scurt timp
dupa debarcarea pe insula.
In curand, vizitele nocturne pe care incantatoarea doamna le
facea noaptea in dormitorul regal au devenit subiect de barfa pe intreaga
insula, ceea ce il deranja pe sot, care se pare ca totusi inghitea in sec.
De altfel, insasi doamna Montholon si-a dat seama cat de
putin pret pune Napoleon pe aventura amoroasa, care s-ar putea sa fi fost mai
mult un mijloc de a masca adevarata peocupare a micului rege: evadarea de pe
insula si revenirea in forta la Paris.
Parea imposibil. Prizonierul era supravegheat strasnic de
catre vasul Partridge, aflat sub comanda severului si intransigentului colonel
britanic Campbell. Nu exista scapare.
Nici n-ar fi existat, daca nu se intampla ca severul colonel
sa fie indragostit pana peste urechi, iar dulcineea inimii sale sa fie tocmai
la Florenta. Ca urmare, vasul Partridge facea din cand in cand o escapada
discreta spre tarmurile insorite ale Italiei, fapt care nu putea sa scape
spiritului iscoditor si mintii agere ale lui Napoleon.
Fostul imparat a facut in mare taina pregatiri de evadare, a
urmarit cu atentie escapadele colonelului si a ales-o pe cea de la sfaristul
lunii februarie 1815. In ziua cand colonelul a ridicat ancora in directia
Italiei, Napoleon si-a adunat o mana de oameni, toate armele de care dispunea,
proviziile, banii si a demarat cea mai spectaculoasa aventura a tuturor
timpurilor, prea bine cunoscuta, ca s-o relatez amanuntit in cele de fata.
Nici astazi nu-si pot explica multi specialisti miracolul
datorita caruia micutul detasament comandat de un exilat a depasit momentul
cand, sosind la tarm, a fost somat sa se predea, pentru ca in minutul urmator
respectivii graniceri sa-i dea onorul.
Biserica a sunat clopotele victoriei, iar de aici incolo a
urmat faimosul mars "din clopotnita in clopotnita", pana cand
multimea care i s-a alaturat pe tot parcursul a intrat trimfala in Paris, cu
putin inainte de fuga regelui, al carui asternut se zice ca inca mai era cald.
In graba sa, regele isi uitase langa pat un papuc.
Din nefericire pentru Napoleon, revenirea in glorie n-a
durat decat putin. Dupa faimoasele 100 de zile, s-a produs dezastrul de la
Waterloo si cel de al doilea exil, pe insula Sfanta Elena, in mijlocul
Pacificului, fara nicio alta speanta decat aceea de a-si astepta sfarsitul.
N-a mai avut alta consolare, decat onorurile post mortem,
cand a fost reinmormantat cu cinste in Domul Invalizilor din Paris, unde se
afla si astazi.
http://www.ziare.com/
Golful Lacona si Insula Montecristo.
Cod: 186/E. Editor: M. Tognoli & C. Anii '70-'80. Necirculata.
Capoliveri si Portul Azzuro. Vedere aeriana.
Cod: IDE 83/9. Editor: Anubio Micaelli. Anii '70-'80. Necirculata.
Portul Azzuro. Vedere aeriana.
Cod: 84. Editor: M. Romboni. Anii '70-'80. Necirculata.
Portoferrraio. Piata Cavour.
Cod: 485/IE. Editor: M. Tognoli & C. Anii '70-'80. Necirculata.
Marina din Campo. Vedere aeriana.
Cod: 238. Editor: Vanucci Ivana. Anii '70-'80. Necirculata.
Portoferraio. Vedere aeriana.
Cod: 254. Editor: Vanucci Ivana. Anii '70-'80. Necirculata.
Portul Azzuro.
Cod: 451/IE. Editor: M. Tognoli & C. Anii '70-'80. Necirculata.
Lacona.
Cod: IDE 270. Editor: Anubio Micaelli. Anii '70-'80. Necirculata.
Marina di Campo.
Cod: IDE 215/23. Editor: Anubio Micaelli. Anii '70-'80. Necirculata.
Portoferraio vazut dinspre grote.
Cod: 472/IE. Editor: M. Tognoli & C. Anii '70-'80. Necirculata.
Capoliveri.
Cod: IDE 35/19. Editor: F. III Ceccanti.
Vila lui Napoleon de la Mulini. Dormitorul.
Cod: 366 IE. Editor: M. Tognoli & C. Anii '70-'80. Necirculata.
Cod: 333/IE. Editor: M. Tognoli & C. Anii '70-'80. Necirculata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu