Biblioteca Academiei Romane
Bucuresti
23 aprilie 2015
Autor: cercet. dr. Ioana Gabriela Duicu
Sub patronajul Institutului de Antropologie Francisc
Rainer al Academiei Române
Autoarea expoziţiei, cercetător dr. Ioana Gabriela Duicu, ne
propune un scurt istoric al podoabelor, tipologia lor, precum şi prezentări ale
podoabelor de cap, de gât şi piept, de mână, de brâu şi şold de la nord de
Dunăre.
Hibridizarea şi polifonia în interculturalitate, repere
istorice şi discursul identitar în diversitatea culturală, circulaţia
podoabelor în Ţara Românească, podoabele din Balcani sunt punctele de interes
abordate în expoziţia de faţă.
10 capitole expuse în tot atâtea panouri, fac o trecere în
revistă a prezenţelor culturale general balcanice în "matricea stilistică“
românească.
"Modelarea unor preluări făcute să devină integrabile în
«matricea stilistică» a condus la o hibridizare a elementului autohton, care,
chiar dacă uneori polifonică, facilitează identificarea spiritului balcanic în
formele tipologice ale podoabele de metal nord-dunărene.
Hibridizarea şi polifonia se manifestă în principal datorită
întâlnirilor spirituale dintre creştinism şi islam. În Balcani, precum şi în
zonele de influenţă osmane, arta metalelor întâlneşte o interferenţă simbiotică
atât la nivel artistic, cât şi la nivel spiritual – din punctul de vedere al
aprobării ori asimilării elementului cultural, menită să faciliteze
hibridizarea (dezvoltarea tipologiei podoabelor pe trei elemente de bază:
moneda, lanţul şi plăcuţele metalice).
Interculturalitatea este în această privinţă o invitaţie la
a reflecta la podoabă ca la o reţea în care diferenţele sunt influente.“
notează autoarea în prezentarea expoziţiei.
Expoziţia este realizată în cadrul proiectului Cultura
română şi modele culturale europene: cercetare, sincronizare, durabilitate,
cofinanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României din Fondul Social European
prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013,
contractul de finanţare nr. POSDRU/159/1.5/S/136077.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu