Romania de-altadata
Colectii si Colectionari
Inscrisuri de toate felurile
Pentru cei mai tineri, ca sa stie.
Pentru cei mai maturi, ca sa-si reaminteasca.
Evident, atat pentru unii cat si pentru ceilalti,
daca ii intereseaza...
Este vorba de Legea nr. 3 - 20 noiembrie 1982.
Privind participarea cu parti sociale, a oamenilor muncii
din unitatile economice de stat la constituirea fondului de dezvoltare economica.
De fapt o incercare de a mai strange fonduri pentru
proiectele megalomanice ale lui Ceausescu.
Au mai fost si alte consideratii dar nu mai insist asupra lor.
Si ca sa fie lucrurile clare redau mai jos continutul complet
al actului normativ conform
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/22097
Dezvoltarea proprietăţii socialiste, a autoconducerii
muncitoresti, ridicarea pe o treapta superioară a calităţii oamenilor muncii de
proprietari ai mijloacelor de producţie, de producători şi beneficiari ai
întregii avutii naţionale, impun ca aceştia să-şi asume nemijlocit, într-un
grad mai mare, răspunderea bunei gospodariri a părţii din avutia naţionala ce
le-a fost încredinţată, sa participe activ la administrarea cat mai eficienta a
patrimoniului unităţii, la conducerea şi dezvoltarea întregii activităţi
economice.
În acest cadru, asigurarea unei legături mai strânse a
fiecărui om al muncii cu unitatea în care lucrează şi a cointeresarii mai
accentuate a personalului unităţilor în obţinerea de rezultate economice
superioare face necesară instituirea dreptului oamenilor muncii de a contribui,
în bani, sub forma de părţi sociale, la dezvoltarea mijloacelor fixe productive
şi de a obţine, în funcţie de aport, un venit suplimentar din beneficii.
Contribuţia oamenilor muncii la constituirea fondului de
dezvoltare va conduce la întărirea răspunderii acestora, în calitate de
proprietari, pentru dezvoltarea şi apărarea avutului obştesc şi utilizarea cu
maxima eficienta a mijloacelor de care dispun, la participarea mai activa a
colectivelor de muncă la autoconducerea şi autogestiunea unităţii, creşterea
rentabilitatii şi a beneficiilor şi, în mod corespunzător, a veniturilor
personalului muncitor.
În scopul reglementării dreptului de participare a oamenilor
muncii la constituirea fondului de dezvoltare al unităţilor economice de stat, Marea Adunare Naţionala a Republicii Socialiste România
adopta prezenta lege.
Capitolul 1
Principii de bază
Articolul 1
Toţi oamenii muncii încadraţi cu contract de muncă pe durata
nedeterminată în unităţile economice de stat vor participa, în condiţiile
prezentei legi la constituirea fondului de dezvoltare economică al acestora,
avînd în proprietate o parte din valoarea mijloacelor fixe aflate în
administrarea unităţilor respective, ca parte socială.
În raport cu valoarea părţii sociale deţinute, oamenii
muncii beneficiază, în condiţiile prezentei legi, de venituri suplimentare, în
afară drepturilor de retribuire cuvenite pentru munca depusa.
Dreptul oamenilor muncii asupra părţii sociale este garantat
prin lege.
Articolul 2
Partea socială aflată în proprietatea fiecărui om al muncii
se constituie prin depunerea unei sume de bani la fondul de dezvoltare
economică al unităţii.
Depunerile în bani ale oamenilor muncii la fondul de
dezvoltare economică nu pot depăşi, în total, 30 la suta din valoarea
mijloacelor fixe ale unităţii.
Adunarea generală a oamenilor muncii stabileşte anual
volumul depunerilor pe ansamblul unităţii.
Articolul 3
Partea socială din proprietatea fiecărui om al muncii este
de cel puţin 10.000 lei şi de cel mult 100.000 lei, pe întreaga perioadă de
activitate a acestuia. Valoarea unei părţi sociale este de 1.000 lei.
Oamenii muncii beneficiază de drepturile stabilite, potrivit
prezentei legi, după ce au depus o parte socială.
Articolul 4
Cadrele de conducere, celălalt personal muncitor din
aparatul de stat, al organizaţiilor politice şi obşteşti, din unităţile de
învăţămînt şi social-culturale, precum şi cadrele militare, vor depune, în
condiţiile prezentei legi, sume de bani cu titlu de părţi sociale într-o
unitate socială, beneficiind, în raport cu valoarea părţii sociale depuse, de
venituri suplimentare, în aceleaşi condiţii ca şi oamenii muncii din unitatea
economică respectiva.
Personalul muncitor din aparatul ministerelor şi celorlalte
organe centrale şi locale care au în subordine unităţi economice va participa
la constituirea de părţi sociale într-o unitate din sectorul în care îşi
desfăşoară activitatea.
Personalul muncitor din celelalte ministere şi organe
centrale sau locale, al organizaţiilor politice şi obşteşti şi din unităţile de
învăţămînt şi social-culturale, precum şi cadrele militare, vor participa la
constituirea părţii sociale într-o unitate economică din sectoarele stabilite
de Consiliul de Miniştri.
Oamenii muncii care depun sume de bani cu titlu de părţi
sociale la alte unităţi decât cele unde sînt încadraţi au dreptul sa participe
la adunările generale ale oamenilor muncii, sa sprijine activitatea organelor
de conducere colectivă şi să facă propuneri în vederea creşterii eficientei
economice a întregii activităţi.
Articolul 5
Participarea oamenilor muncii la fondul de dezvoltare al
unităţii, prin constituirea părţii sociale, se face pe baza angajamentului
fiecăruia, exprimat în scris. Pentru persoanele nou încadrate angajamentul se
ia o dată cu încadrarea în munca.
În cazul participării oamenilor muncii, potrivit art. 4, la
constituirea de părţi sociale în alte unităţi decât cele în care îşi desfăşoară
activitatea este necesară şi aprobarea adunării generale a oamenilor muncii din
unitatea economică respectiva.
Articolul 6
Sumele depuse de oamenii muncii, cu titlu de parte socială,
la fondul de dezvoltare economică, pot fi folosite, pe baza hotărîrii adunării
generale a oamenilor muncii, pentru efectuarea, în condiţiile legii de
investiţii productive cu efecte imediat în producţie şi în creşterea
veniturilor şi beneficiilor unităţii.
În mod excepţional, cu aprobarea adunării generale, sumele
depuse ca parte socială, în măsura în care sînt disponibile la fondul de
dezvoltare, pot fi utilizate pentru finanţarea mijloacelor circulante.
În condiţiile prevăzute de lege, sumele depuse ca parte
socială vor putea fi folosite pentru acoperirea pagubelor aduse avutului
obştesc prin infracţiuni.
Capitolul 2
Constituirea părţii sociale
Articolul 7
Depunerile fiecărui om al muncii pentru constituirea părţii
sociale se stabilesc în funcţie de veniturile depunatorului şi de volumul
depunerilor aprobate de adunarea generală pentru anul de plan.
Sumele reprezentând contribuţii la constituirea părţii
sociale se pot plati în rate egale sau diferenţiate, lunar sau la alte
intervale ori integral, în raport cu opţiunea depunatorului.
Articolul 8
Depunerile oamenilor muncii ca parte socială se fac pe o
perioadă de cel puţin 5 ani. După această perioadă, la cererea depunatorului
dacă depunerea totală este de cel puţin 10.000 lei, partea socială se restituie
integral sau în mod eşalonat, într-o perioadă de 2-5 ani, potrivit hotărîrii
adunării generale a oamenilor muncii, în funcţie de posibilităţile economice
ale unităţii. Restituirea integrală a depunerilor pentru constituirea părţii
sociale este garantată.
În cazul în care depunatorul îşi schimba locul de muncă
într-o alta unitate, la cererea acestuia sumele reprezentând partea sa socială
se transfera la noul loc de muncă sau, după caz, la o unitate economică
stabilită potrivit art. 4.
În cazul în care schimbarea locului de muncă s-a făcut fără
acordul unităţii sau contractul de muncă al depunatorului a fost desfăcut din
vina acestuia, termenul de 5 ani după care se poate cere restituire părţi sociale,
prevăzut la alin. 1, curge de la data încadrării la noua unitate.
Pînă la transferarea părţii sociale, drepturile şi
obligaţiile depunatorului legate de participarea sa la fondul de dezvoltare se
determina, în condiţiile prezentei legi, la unitatea de la care a plecat.
Articolul 9
Adunarea generală a oamenilor muncii va analiza, o dată cu
dezbaterea pe bază de bilanţ a rezultatelor economice şi financiare ale
unităţii, modul de utilizare a sumelor depuse ca parte socială, stabilind
măsuri pentru creşterea eficientei economice şi a beneficiilor unităţii. În
acest scop, consiliul oamenilor muncii este obligat să prezinte adunării
generale rapoarte cu privire la depunerile făcute, sumele utilizate şi
rezultatele obţinute.
Capitolul 3
Participarea oamenilor muncii
la beneficii în
raport cu părţile sociale depuse
Articolul 10
Pentru sumele depuse ca parte socială, oamenii muncii
beneficiază la finele fiecărui an, de un venit determinat în funcţie de mărimea
totală a depunerii existente la acea data, care se plăteşte din beneficiile
unităţii.
Venitul anual cuvenit oamenilor muncii este de 6 la suta
calculat la mărimea totală a depunerilor, în cazul realizării, de către
unitate, a beneficiilor planificate.
În cazul depăşirii beneficiilor planificate, venitul anual
poate fi de pînă la 8 la suta, în funcţie de volumul beneficiilor şi de
rentabilitatea obţinută, potrivit hotărîrii adunării generale a oamenilor
muncii.
Articolul 11
Veniturile cuvenite oamenilor muncii în raport cu partea
socială depusa se asigura din beneficiile obţinute, înaintea oricăror alte
repartizari prevăzute de lege.
Articolul 12
În situaţia nerealizarii beneficiului planificat al
unităţii, se garantează oamenilor muncii un venit anual de 5 la suta, în raport
cu sumele depuse ca parte socială, care se plăteşte, la finele anului, din
beneficiile obţinute sau din rezultatele financiare, după caz.
Articolul 13
Veniturile obţinute de oamenii muncii în raport cu partea
socială depusa nu sînt impozabile şi nu se iau în calculul veniturilor în
funcţie de care se determina, potrivit legii, drepturile şi obligaţiile
acestora.
Depunatorii pot incasa veniturile anuale cuvenite sau pot să
le depună ca părţi sociale.
Capitolul 4
Dispoziţii finale
Articolul 14
Sumele depuse de oamenii muncii ca parte socială nu pot fi
cedate altor persoane şi nu pot fi urmărite decât pentru recuperarea pagubelor
aduse avutului obştesc prin infracţiuni.
Articolul 15
În cazul pensionării, depunatorii pot să-şi retragă partea
socială sau sa o menţină în continuare.
Depunatorii care îşi menţin partea socială şi după ieşirea
la pensie beneficiază integral de veniturile cuvenite pentru sumele depuse
potrivit prezentei legi.
Articolul 16
Depunerile făcute ca parte socială se transmit prin
moştenire, potrivit legii, în care caz moştenitorii vor putea solicita
restituirea sumelor.
Articolul 17
Depunerile făcute ca parte socială şi veniturile plătite se
înscriu într-un carnet individual de proprietar al părţii sociale. Conţinutul
carnetului individual se stabileşte de Ministerul Finanţelor împreună cu
Ministerul Muncii şi Uniunea Generală a Sindicatelor din România.
Unităţile economice sînt obligate sa ţină evidenta tuturor
elementelor privind operaţiile efectuate în carnetul de proprietar al părţii
sociale.
Sumele reprezentând contribuţia oamenilor muncii la fondul
de dezvoltare, care nu au putut fi utilizate pînă la finele anului, se
reportează pe anul următor, în care scop resursele avînd aceasta provenienţă se
evidenţiază separat.
Prima depunere: 16 aprilie 1983.
Ultima depunere: noiembrie 1989.
Dupa, n-a mai fost cazul caci s-a intamplat ce s-a intamplat la sfarsit de an...
Cateva aspecte pe care le cunosc nu din auzite ci din experienta personala.
Oamenii nu au fost deloc entuziasmati de aparitia legii.
O vedeau ca pe o noua forma de "a li se umbla la buzunare".
Surubul se strangea din ce in ce mai mult si tuturor le era teama
ca raman fara banii cotizati...
Legea nu specifica clar obligativitatea depunerilor si nici sanctiunile
in cazul in care nu se respecta; lucru sesizat de-ndata.
Se faceau presiuni asupra angajatilor dar totul depindea de locul de munca
si de...conducator.
Cert este ca eu nu am platit ani buni pentru partile sociale.
N-am avut scapare totusi caci in '87 mi-am depus cererea pentru pasaport...
Cand, pentru indeplinirea unor conditii minime de...eligibilitate,
a trebuit sa vin la zi (din urma).
La fel s-a intamplat si cu cotele de materiale reciclabile care trebuiau
predate la centrele respective. N-am avut nici atata hartie, sticla sau fier
cat era specificat asa ca am platit contravaloarea lor...
La inceputul anului '90, masele largi populare, platitoare de parti sociale,
au facut "demersurile" respective pentru recuperarea banilor "investiti".
Nu li s-au putut opune nimeni; cu rezultate nu tocmai benefice.
Nici pentru intreprinderile respective si nici pentru societate in general
sumele platite fiind un element suplimentar si semnificativ
pentru declansarea spiralei inflationiste.
Nici eu nu m-am putut abtine; mi-a fost frica ca nu mai apuc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu