Arta plastică contemporană românească
Ovidiu Simionescu
Muzeul Național al Țăranului Român, București
25 martie - 19 aprilie 2015
Muzeul Național al Țăranului Român vă invită la expoziția
Virtuțile – desen și obiect a artistului Ovidiu Simionescu, în cadrul seriei
Portret / Atelier, la Sala Irina Nicolau, vernisaj 25 martie 2015, ora 18:00.
cruce copil / cruce floare / cruce zbor / cruce stâlp / semn
– virtute / străvezime – văzduh
Întâlnirea cu Ovidiu Simionescu obligă la un dialog al
tăcerii conținute în forța obiectului, desenului, sculpturii, pe care le face
cu discreția și modestia unui inițiat adevărat.
Este o plimbare tăcută prin lumea simbolurilor, transformate
în semne personale, recăpătând identitatea începuturilor, o stare poetică
dublată de o bună cunoaștere, aceea în adâncimea lucrurilor, stărilor .
Dacă putem vorbi de un corp viu al obiectelor, acesta este
și cel al crucilor lui Ovidiu Simionescu. Ele pulsează, irump cu o putere
discretă dezvăluind în același timp tensiunea luminoasă a semnului. Obiectul
devenit însemn îți dezvăluie un adevăr simplu: transformă materia în prezență
și leagă omul de imaginea și trăirea hristică.
Crucile sunt transfigurate și amprentate, precum primul semn
ale lumii creștine — vehicul pentru mântuire, pline de o iradiere care umple și
păstrează sensul credinței. Indiferent de mărime, prin semne discret incizate
sau reliefate, ele trimit într-o manieră esențializată la trupul lui Hristos.
Curator: Lila Passima
Partener: Librăria Bizantină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu