Duhovnici români contemporani

Lansare de carte

Părintele Petroniu de la Podromu

Librăria Bizantină, București

2 aprilie 2015

    In seria Duhovnici romani contemporani, Editura Bizantina publica o monografie dedicata Parintelui Petroniu Tanase, staretul schitului romanesc, Sfantul Ioan Botezatorul, Prodromul, de la Sfantul Munte Athos. Monografia se inscrie in genul celor dedicate celorlalti mari duhovnici romani contemporani carora, cu ajutorul lui Dumnezeu, editura le-a inchinat si publicat o astfel de monografie: Parintele Paisie de la Sihla, Parintele Sofian Boghiu, Parintele Dometie de la Rameti, Parintele Iachint de la Putna, Parintele Iulian Stoicescu, Parintele Constantin Voicescu, Parintele Alexe Barca, Parintele Dimitrie. Am incercat sa realizam o imagine cat mai fidela a personalitatii parintelui adunand la un loc materiale despre dansul si texte ale dansului. Asa cum spuneam si in celelalte cazuri, dorinta noastra a fost de a face o icoana care sa pastreze chipul parintelui spre pomenire printre noi. O icoana, intre multe altele posibile, a unui mare nevoitor intru cele monahale, pe care l-am cunoscut si cu care am avut o binecuvantata legatura duhovniceasca peste treizeci de ani de zile.

     Ca de fiecare data si de data aceasta chipul pe care incercam sa-l imortalizam, nu intr-o icoana pictata, ci intr-o carte, este intai de toate un gest personal de cinstire, de exprimare a evlaviei pe care i-am purtat-o si i-o purtam ca multi din cei care l-au cunoscut mai de aproape. Am simtit si acum nevoia sa intoarcem darul extrem de pretios si binecuvantarea de a cunoaste si de a fi in legatura cu un mare nevoitor in cele dumnezeiesti, cu prinosul dragostei si recunostintei noastre. Am realizat aceasta icoana cu materialele pe care le-am avut la dispozitie si cu osteneala celor doi ingrijitori de editie.

***

    Parintele Petroniu Tanase face parte din galeria marilor duhovnici romani ai veacului al XX-lea, ocupand intre acestia un loc cu totul aparte. Prezent in viata Bisericii romanesti, inca din perioada interbelica, ca secretar al Patriarhului Nicodim, Parintele Petroniu isi leaga vietuirea monahala de Manastirile Antim, Neamt, Slatina si Sihastria, pentru a-si petrece ultimii treizeci si trei de ani ca vietuitor si staret al Schitului romanesc Prodromu de la Sfantul Munte.    

   Imaginea pe care i-o pastrez este aceea a unei personalitati bisericesti si monahale puternice si bine conturate, dar ascunsa, necunoscuta indeajuns, din pricina discretiei si a smereniei sale. Nu au ajuns sa-l cunoasca indeajuns, dupa propriile marturii, nici cei care au trait cu dansul in obste zeci de ani. Vorbea putin cu oamenii, cum avea sa-mi marturiseasca parintele Iulian, dar vorbea mult cu Dumnezeu. Statea putin printre oameni si numai atunci cand programul manastiresc o cerea: la biserica si la trapeza, la cancelarie. In rest fie se retragea in chilia sa, unde nu patrundea nimeni, fie din nou se retragea la ascultarile sale singuratic. A fost un pustnic, desi a trait in obste. A fost un pustnic in obste.

    Parintele Petroniu a fost un monah robust, dedicat cu prioritate nevointelor monahale pana la sfarsit. A facut acest lucru o viata intreaga, cu o hotarare si o consecventa greu de inchipuit. Desi provocat sa se ocupe de problemele administrative, ca staret al Schitului, nu a facut nici cel mai mic compromis in ceea ce priveste nevointele sale monahale. Incercand sa schitez portretul sau icoana dansului, as retine ca o prima trasatura caracteristica rigoarea niciodata ezitanta sau imputinata cu care si-a implinit datoriile sale crestinesti si monahale, rigoare care se intiparise si pe chipul sau, desenat de linii aspre si adanci, dar si in general in felul sau de a fi, de a merge, de a vorbi, de a zambi, etc. Spre apusul vietii acesteia pamantesti ajunsese adus de spate, incovoiat bine, dar aceasta imagine nu sugera garbovire sau slabiciune, ci actualiza intr-o continua reluare aplecarea trupului facand metania mare.

    Cine l-a vazut la locul sau din biserica, in timpul slujbelor de noapte, si-l poate aminti in aceasta postura, incovoiat, facand necontenit inchinaciuni sau metanii. Aveam sa aflam de la ucenicii dansului, un lucru usor de presupus, ca toata viata a facut metanii, incepand cu cateva mii pe zi, cand era tanar, si sfarsind cu cel putin cincizeci pe zi la batranete. Rigoarea aceasta privea in egala masura somnul, hrana, petrecerea cu ceilalti frati sau cu inchinatorii, treburile in gradina si gospodaria Schitului, etc. Aceasta rigoare personala se impunea cu asprime si in jurul dansului. Aflam despre ea din marturiile fratilor care vietuiesc in Prodromu, dar si din cuvintele sale adresate monahilor manastirii pe care a staretit-o atata timp – mai ales in cuvintele adresate in trapeza. Manastirea insasi lua-se chipul sau in toate.

 - Parintele Coman