luni, 9 martie 2015

Brâncoveanu 300 / Tradiţia continuă




Muzeul Brailei Carol I


Braila


10 martie 2015




    Marţi, 10 martie 2015, ora 12.00, la Muzeul Brăilei Carol I (Piaţa Traian nr. 3), va avea loc vernisajul expoziţiei Brâncoveanu 300 / Tradiţia continuă realizată de Uniunea Arhitecţilor din România.
    "Reluarea, mai ales, a decoraţiei sculptate, zugrăvite şi în stuc – a Hurezilor, în primul rând, ce a rămas paradigma artei religioase a timpului, dar şi a unui palat cum a fost Mogoşoaia – în monumentele sfârşitului extrem al veacului al XVII-lea şi din primii ani ai celui următor, ridicate în domnia lui Constantin Vodă şi a succesorilor săi imediaţi, a reprezentat un fapt cultural firesc ce ţine – ca şi contemporanele ctitorii ale marelui spătar Mihai Cantacuzino – de acelaşi capitol al stilului brâncovenesc; un stil atât de unitar în trăsăturile sale majore – tradiţionalism „istorist” al unor programe de arhitectură şi iconografie, echilibru al volumelor şi imaginilor, decorativism exacerbat, aproape baroc, vioiciune cromatică – încât a putut produce iluzia unui caracter „naţional” românesc pe care, în fond, a fost departe de a-l avea.”
(Acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu